• Asociația „Trans Moinești” vrea ca Asociația „Transloc” să nu mai efectueze curse Moinești – Comănești, pe motiv de lipsa licenței pentru acest traseu • cei din urmă recunosc lipsa documentului, dar spun că circulă unde vor, „pentru că ceilalți au obținut licența pe căi mai puțin ortodoxe”
Scandalul iscat între cele două asociații ale transportatorilor publici din municipiul Moinești riscă să fie unul perpetuu, în condițiile în care nici una dintre părți nu pare a fi dispusă să cedeze. Reprezentanții a 14 firme grupate în Asociația „Trans Moinești” au depus pe masa prefectului Radu Cătălin Mardare un memoriu prin care solicitau ca firmele de transport din afara asociației care efectuează curse între Moinești și Comănești să fie scoase de pe traseu, pe motiv că nu au licențe de transport. „Ne-am săturat să ne luptăm cu concurența neloială pe care ne-o fac firmele care nu au nici un fel de autorizație de la Autoritatea Rutieră Română (ARR) , nu plătesc impozite, au niște mașini vechi, care pun în pericol viața oamenilor, dar circulă pe trasee și au primit autorizații din partea primăriei”, au acuzat, la unison, reprezentanții asociației „Trans Moinești”. În dorința de a amorsa cît de cît conflictul, prefectul Mardare i-a trimis la Moinești pe șefii Corpului de control, care, împreună cu șeful reprezentanței ARR, Valeriu Avram, primarul Vasile Ailincăi și Mihai Săulea, șeful Biroului Poliției Rutiere din Moinești, au încercat să-i determine pe transportatori să ajungă la o înțelegere. „Poziția domnului prefect e foarte clară: legea trebuie respectată. Cine are licență, își poate desfășura activitatea fără probleme, dar, în primul rînd, trebuie să ajungeți dumneavoastră la o înțelegere”, a spus Constatin Chiriac, directorul Copului de control al prefectului. Lege care, în ceea ce privește transportul între Moinești și Comănești, le dă dreptate celor din Asociația „Trans Moinești”, care au licență de transport interjudețean necesară pentru a efectua curse între două localități. De altfel, partea adversă, adică cele cinci firme de transport grupate în Asociația „Transloc”, a recunoscut că nu are licență interjudețeană, care să-i permită să iasă din Moinești, dar patronii firmelor în cauză au spus foarte clar că „circulăm unde vrem, pentru că licența lor (a asociației „Trans Moinești”, n.r.) a fost obținută numai noi știm cum”. Paradoxal, pînă anul trecut, cele două asociații s-au împăcat cît se poate de bine, dar, din motive pe care acum nu le mai știe nimeni, și-au declarat război una alteia. „Noi avem toate licențele de transport, contracte de muncă și toate dările plătite la stat. În plus, mașinile noastre nu sînt WC-uri, așa cum au susținut ei. De altfel, pînă în 2003 am avut și noi licență pentru traseul Moinești – Comănești, pe care ne-au oferit-o ei contra a 150 de dolari, deși mai tîrziu am aflat că o licență costă doar 300.000 de lei. La un moment dat, nu le-a mai plăcut de ochii noștri și și-au făcut asociație separată, și-au luat licență de la ARR pe baza prieteniilor și circulă bine mersi”, a susținut Maria Vladu, patroana firmei „Mon grup”, una dintre societățile afiliate la „Transloc”. În replică, Costache Popa, președintele Asociației „Trans Moinești”, a spus că toate licențele celor de la „Transloc” ar fi suspendate, acuză la care aceștia au răspuns povestind că, nu demult, un șofer de la firma lui Popa ar fi pus în periocol viața oamenilor, după ce i s-a făcut rău la volan și a intrat pe trotuar. „Nu a fost vorba de epilepsie, așa cum susțin ei, ci doar de o gripă parșivă”, a replicat Popa, fără însă, a nega incidentul.
Soluția este la ARR
Cum mărul discordiei este traseul Moinești – Comănești, toată lumea a fost de acord că singura soluție viabilă pentru încetarea scandalului poate fi dată de ARR, instituția care acordă licențe pentru traseele interjudețene. Valeriu Avram, șeful reprezentanței ARR Bacău, a spus, însă, că, deocamdată, nu poate lua nici o decizie. „Fiind vorba de un traseu interjudețean, adică în afara municipiului Moinești, licențele se dau de către ARR. Licența Asociației «Trans Moinești» expiră pe 30 iunie și, în plus, momentan a fost blocată acordarea de licențe. În aceste condiții, din punctul nostru de vedere acum nu se poate schimba nimic, de aceea singura soluție este ca dînșii să ajungă la o înțelegere”, a declarat Valeriu Avram. Pe de altă parte, Primăria organizează în acestă perioadă licitația pentru alocarea traseelor de transport public în municipiul Moinești și cei din Asociația „Transloc” nu și-a ascuns speranța că vor avea cîștig de cauză. Apariția unui traseu exclusiv urban, care, foarte probabil, va lega cartierele Lucăcești și Vermești, ar crea însă, o situație destul de bizară, pentru că, pentru a ajunge la Comănești, moineștenii vor trebui să schimbe două microbuze, ceea ce înseamnă bani cheltuiți în plus.
Prezent la întîlnirea de ieri, inspectorul principal Mihai Saulea, șeful Biroului Poliției Rutiere din Moinești, a înaintat o variantă care, cel puțin teoretic, ar putea rezolva problema. Potrivit acestuia, în Comănești s-ar putea ajunge și pe un drum care trece prin cartierul Vermești și iese în șoseaua națională chiar la intrare în orașul vecin, utilizarea acestuia făcînd ca cei le două părți să se întîlnească doar în gara din Comănești. Din punct de vedere al licenței de traseu, mașinile „Transloc” ar urma să circule, cel puțin pînă la deblocarea activității de acordare a licențelor, oarecum ilegal. E destul de greu, însă, de crezut că varianta va fi adoptată de cele două părți, atît timp cît cei de la „Trans Moinești” au spus foarte clar că „noi nu spunem ca ceilalți să nu meargă în Moinești, dar să nu vină după noi la Comănești și să ne caroteze”. Deocamdată, primii au acceptat ca, pînă luni, să reintre pe traseu, dar au avertizat că, dacă problema nu se rezolvă pînă la începutul săptămînii viitoare, ei vor declanșa mișcări de protest. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns