Primul volum de eseuri scrise de peste 70 de femei din Romania, care incearca sa se defineasca pe coordonatele a patru dimensiuni umane sugerate de autoarea unui proiect initiat de Monica Tatoiu, a fost lansat, la mijlocul saptaminii trecute si in Bacau. Cartea are titlul „Cele 4 dimensiouni ale feminitatii romanesti”, iar evenimentul de lansare a avut loc la libraria Alexandria din Arena Mall, in prezenta a doua dintre autoare, bacauancele Eugenia Harja si Otilia Lupu, dar si in prezenta initiatoarei proiectului si a directorului editurii Neverland, la care a aparut cartea, Nicolae Cirstea.
Monica Tatoiu le-a propus autoarelor sa se destainue altfel decit pina acum, dupa modelul celebrelor „oracole”, caiete care circulau printre adolescenti in anii ’70 ai secolului trecut, dezvoltind perceptia lor asupra a patru dimensiuni umane: „Eu cu mine, incotro?”, „Eu cu restul lumii. Eu cu cei din afara mea”, „Eu cu profesia mea. Care dintre ele?” si „Eu cu Creatorul”. „Proiectul – a spus Monica Tatoiu – a luat nastere cu circa un an in urma. In momentul in care aceste patru dimensiuni au fost dezvoltate, le-am oferit tuturor celor 250 de femei pe care le-am cunoscut pentru aplicarea proiectului, iar la Bacau, dintre 13 doamne, cursa a fost terminata de Eugenia Harja si Otilia Lupu. In ele am intilnit esenta feminitatii. Asa cum arata si tabloul reprodus pe coperta cartii, puterea femeii sta in capacitatea pe care Creatorul ne-a dat-o. Noi sintem capabile sa reproducem creatia divina. Prima dimensiune, propusa autoarelor acestor marturisiri, a fost o invitatie catre femeile dragi pe care le-am intilnit de-a lungul ultimilor ani. Prin intermediul cartii, am incercat sa stabilim un dialog deschis cu cititoarele, astfel incit sa le sprijinim in fixarea unor repere autentice in calatoria prin viata”.
Cum au raspuns autoarele la prima intrebare? Eugenia Harja: „Ma consider un om obisnuit, dar ies, totusi, in evidenta din multime. De ce? Probabil datorita personalitatii, alteori datorita imaginii exterioare. Imi place sa fiu cocheta, eleganta, sa am grija de mine si de cei de linga mine”. Otilia Lupu: „Cine sint eu? Un om onest si de onoare, as spune… prin prisma valorilor in care cred si a ceea ce vad zilnic in jurul meu. Onestitate, onoare, caracter… sint multe notiuni aproape abstracte, dar in care cred cu tarie. Trecind peste toate acestea, de la distanta, cea mai mare calitate a mea este ca sint un bun PRIETEN”.
Eugenia Harja este directorul Directiei Judetene de Statistica Bacau, dar si profesor universitar, doctor in statistica economica, iar Otilia Lupu este o femeie de afaceri, care se ocupa de firma sa Grafit Invest, dedicata creatiei si productiei publicitare.
P.S. Autorul acestor rinduri isi cere scuze pentru confuzia creata de acelasi nume pe care il poarta doua dintre doamnele Bacaului, comisa in nota de semnalare a evenimentului de lansare a cartii, pe care le asigura ca nu a fost deloc intentionata.
parere dreapta a zis
va faceti de ras dans-o pe vagaboanda asta in ziar.asta e destepata de bubuie,stie sa ii ridice statuie lui basescu si sa bata campii.FEMEIE LA ARAT E LOCUL TAU
dd a zis
o fosta profesoara, nesimtita care-si reneaga colegii si scoala romaneasca!
neculai doru a zis
Se pot face comentarii critice la adresa d-nei Tatoiu si a altor Doamne si Domni , fara a folosi cuvinte care nu onoreaza in primul rand pe cei ce le folosesc .Si eu consider ca d-na Tatoiu nu reprezinta un model de urmat si de multe ori nici de ascultat, dar ca Cetatean al Romaniei are dreptul sa se exprime si sa adune in jurul domniei sale pe cei doritori sa o asculte .
Politic, e normal ca oamenii sa aiba pareri diferite , pentru ca PCR-ul a fost desfiintat si bine ca a fost desfiintat !Cei care fac politica intr-un Partid , sa invete sa o faca ,daca cred in programul acelui partid . Dar atunci cand pleci dintr-un partid in altul foarte des, nu poti sa fii respectat pentru crezul politic , chiar daca nu coincide cu a altora.
didi a zis
Cu parere de rau astazi am aflat ca d-na Tatoiu este bolnava.Am indragit-o de la inceput,de cand a aparut in media.Este altceva decat cu ce am fost obisnuiti. O femeie deosebita,care a avut curajul sa o ia de cate ori a fost nevoie de la capat.TOATA stima ,d-na Tatoiu.BOALA poate fi invinsa .Va spun din proprie experienta.AM trecut printr-o operatie de cancer si sunt bine . Starea de spirit va ajuta cel mai mult. MULTA SANATATE!