• faptul că de 1 Mai sînt doar două zile libere, care oricum cad în week-end, a diminuat sensibil cerera pentru minisejuririle turistice • nici programul „Litoral pentru toți” nu este o afacere foarte profitabilă pentru agențiile de turism
Prima zi a lunii mai marcheză, prin tradiție, debutul sezonului turistic. Imaginea clasică avea în prim plan sutele de turiști, în special elevi și studenți, care se urcă în trenuri sau mașini și iau calea Litoralului. Agenții de turism spun, însă, că, anul acesta, cel puțin în ceea ce-i privește pe băcăuani, tabloul are toate șansele să se schimbe pe ici, pe colo, prin părțile esențiale. Și asta pentru că minivacanța de la începutul lui Florar numără, de astă dată, numai două zile, fiindcă se potrivește cu wek-end-ul, motiv pentru care cei mai mulți dintre băcăuani par să fi optat pentru ieșirile la iarbă verde sau, în orice caz, pentru excursiile în zonă. De altfel, un raid prin cîteva agenții de turism din Bacău a confirmat din plin acest fapt.
La agenția „Eli Tour”, grosul, în ceea ce privește solicitările pentru 1 mai, a venit dinspre elevi, care, ținînd cont de perioada destul de scurtă de relaș, au optat pentru excursii pe distanțe relativ mici. „Celel mai multe solicitări au fost pentru Vulcanii Noroioși – Buzău, Brașov, Sinaia, Sibiu și Sighișoara. Sînt trasee ideale pentru excursii de două – trei zile, mai ales că prețurile oferite de noi au fost accesibile, oscilînd între 450.000 și 650.000 de lei, în funcție de distanță și servicii oferite”, ne-a declarat Lili Petreanu, patroana agenției „Eli Tour”. Nici cei de la agenția „BTT” nu se pot lăuda cu mai mult de șase bilete vîndute la Costinești și Cap Aurora, în timp ce la agenția „Impuls” s-au dat, potrivit directorului Dragoș Dorneanu, circa 15 bilete, în special la vilele „Coral” din Costinești și hotelul „Predeal” din Predeal. „Oricum, toată lumea care a venit la noi a optat pentru oferte ceva mai ieftine. De exemplu, hotelul «Predeal» a pus la bătaie un minisejur de trei zile la prețul de 200.000 de lei pe zi”, a mai spus directorul Dorneanu. Una din puținele agenții care a făcut excepție de la regulă a fost agenția „Inter – tour”, care a vîndut în jur de 200 de bilete. Cele mai căutate destinații au fost, potrivit directorului Dumitru Nănescu, stațiunile Costinești, Neptun, Jupiter și Mamaia, dar cereri au existat și pentru Poiana Brașov.
„Litoralul pentru toți”, muncă patriotică pentru agenții de turism?
În condițiile în care solicitările băcăuanilor pentru minisejurile de 1 mai nu au spart gura tîrgului, agenții de turism își concentrează atenția asupra programului „Litoral pentru toți”. Acesta permite, amintim, românilor să-și petreacă, în perioada 1 mai – 15 iunie, o săptămîna la mare la prețuri destul de atrăgătoare: 799.000 lei la hoteluri de o stea, 899.000 de lei la hoteluri de două stele și 999.000 de lei la hoteluri de trei stele. În cazul elevilor, studenților, șomerilor, pensionarilor, invalizilor, veteranilor de război, revoluționarilor sau urmașilor acestora, prețurile pentru o săptămînă de cazare scad pînă la 549.000 de lei la hotelurile de o stea și 649.000 de lei la hotelurile de două stele.
Agenția „Inter – Tour” este, și din acest punct de vedere, lider de piață cu cele peste 400 de bilete vîndute. Potrivit directorului Dumitru Nănescu, cea mai căutată destinație este hotelul „Sulina” din Mamaia, dar nu au fost ocolite nici „Club Mediteraneean” din aceeași stațiune ori hotelul „Cupidon” din Eforie Nord. „Marea majoritate a turiștilor s-au orientat spre sejururi din perioada 20 mai – 15 iunie, dar au fost și cazuri, în special printre studenți, care au luat bilete pentru perioada 1 – 7 mai”, a mai spus directorul Nănescu. Vecinii de la „Eli – Tour” vînduseră, pînă la începutul săptămînii, circa 20 de bilete la hotelurile de trei stele și alte aproximativ 50 de bilete la hotelurile de două stele. „Comparativ cu anul trecut, programul social s-a dezvoltat, pentru simplul motiv că starea socială a băcăunilor își spune cuvîntul”, a opinat Lili Petreanu. Marea nemulțumire a agenților de turism băcăuani vizavi de programul „Litoral pentru toți” ține însă, de faptul că aceștia sînt puși în situația de a face, practic, muncă patriotică. „Comisioanele pentru vînzarea biletelor sociale nu depășeșc cîteva zeci de mii de lei pentru fiecare bilet, bani care ajung doar pentru achitarea comisiaonelor bancare, de exemplu. Cu toate acestea, nu poți să nu iei un astfel de program, pentru că e vorba de relațiile cu colegii de breaslă, dar și de imaginea agenției. Dacă un client mai vechi vine și cere un bilet social, nu poți să-i spui că nu ai”, ne-a declarat Lili Petyreanu, patroana agenției „Eli – Tour”. La rîndul său, Dumitru Nănescu a confirmat faptul că programul în cauză nu este foarte avantajos pentru agenții, dar spune că, totuși, nu este de lepădat. „Este vorba, în primul rînd, de imaginea agenției, dar, dincolo de asta, se pot obține sume destul de frumoase. Condiția e să vinzi un număr mai mare de bilete”, a spus Nănescu.
Agroturismul, mai bun pentru Paște
Nici ofertele pensiunilor agroturistice nu au atras în mod deosebit atențuia băcăuanilor la început de mai. Cererile primite de către agenția „Eli – Tour” pentru turismul rural nu au depășit 20 de solicitări, cele mai multe dintre acestea vizînd pensiunile din Bucovina. Lili Petreanu spune însă, că, în ultima perioda, tot mai mulți băcăuani preferă zona Lepșa din județul Vrancea. „Prețurile de aici sînt în jur de 100 de euro pentru un week-end, dar cei de aici au găsit o metodă pe cît de inedită, pe atît de ingenioasă de a-și face reclamă. Proprietarii au anunțat că, în preț, intră cazarea și masa, în timp ce vinul e gratis, anunț care a început să-și facă efectul”, a spus șefa de la „Eli – Tour”. În rest, prețurile practicate în perioada 1-2 mai ating, la o pensiune cotată la două margarete, cam 20 de euro pe zi, cu patru-cinci euro mai mult ca în zilele obișnuite. Pentru debutul lunii mai au existat și prețuri ceva mai mari. De exemplu, în Poiana Brașov un sejur de trei zile ajunge la 280 de euro. Nici agenția „Inter – Tour” nu a primit, în această perioadă, prea multe cereri pentru agroturism. Totuși, cei care au optat pentru ele au preferat zona Bucovinei și cea a Maramureșului, în timp ce pensiunile din zona Bran – Moeciu au început să scadă vertiginos în topul preferințelor turiștilor băcăuani. Oricum, toți agenții de turism cu care am stat de vorbă au fost de acord că pensiunile agroturistice sînt mult mai căutate în perioda Paștelui, decît la începutul lunii mai.
Program social și pentru turismul balnear
Proiectul „Litoral pentru toți” nu este singurul program social din turism. Cei care suferă de diferite afecțiuni care pot fi tratate într-o stațiune balneoclimaterică și au bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la un medic specialist, pot apela la programul „O săptămînă de refacere”, care se derulează în perioda 15 aprilie – 15 iunie. Potrivit acestuia, un sejur de șapte zile într-o stațiune balneară costă 1,3 milioane de lei la hotelurile de două stele și 1,5 milioane de lei în hoteluri de trei stele. În preț sînt incluse cazarea, micul dejun și tratamentul. Cei interesați de program au la dispoziție 32 de stațiuni, pe care vi le prezentăm într-un tabel alăturat.
Mijloacele de transport nu și-au modificat orarul
În condițiile în care românii nu s-au arătat prea interesați de ofertele agențiilor de turism pentru zilele de început de mai, nici transportatorii nu și-au modificat orarele obișnuite. „Trenuri suplimentare nu sînt, pentru că nu au fost cereri”, ne-a declarat Elisabeta Dascălu, șefa Agenției CFR Bacău. O situație identică s-a înregistrat și în cazul curselor „Tarom” sau al transportatorilor rutieri. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns