Cele trei cabinete (de chirurgie, ortopedie și medicină internă) de la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean au fost luate cu asalt, ieri, de pacienți din toate colțurile municipiului Bacău, dar și din localitățile limitrofe. La ora 9.00, la ușile cabinetelor amintite se înghesuiau zeci de persoane. Medicii estimau că pînă la sfîrșitul zilei numărul pacienților care urmau să se adreseze Unității de Primire Urgențe va depăși o sută. Gradul mare de adresabilitate înregistrat ieri și în toate zilele libere la această unitate este consecința faptului că, pentru persoanele adulte, în municipiul Bacău de cîțiva ani nu mai funcționează nici un centru de permanență al medicilor de familie. Noul sistem de plată a medicilor de familie care va fi introdus în vară ar putea să-i determine să reînființeze centrele de permanență. De anul acesta, la plata „per capita” va fi luată în calcul doar jumătate din lista pacienților. în schimb, numărul de servicii și suma aferentă lor, care le vor fi achitate, vor crește considerabil. în felul acesta, doctorii vor fi obligați să realizeze mai multe servicii medicale pentru a cîștiga cel puțin ca pînă acum. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.