Lucrările pentru amenajarea gropii de gunoi ecologice din Bacău vor începe anul viitor. Recent, reprezentanții Primăriei au fost la București cu ultimele acte, în vederea realizării documentației pentru una dintre licitații. „La sfîrșitul lui mai, urmează să se desfășoare licitația pentru desemnarea echipei tehnice care va stabili verificatorul de proiect”, a precizat Viorica Marcu, directorul Direcției Spații Verzi, care pînă în urmă cu puțin timp a făcut parte din echipa care a gestionat proiectul realizării gropii de gunoi. Construirea noii rampe ecologice zonale va costa 20 de milioane de euro, din care 75 la sută reprezintă împrumuturi nerambursabile de la Uniunea Europeană, iar 25 la sută este contribuția Primăriei Bacău. Pentru că este de interes regional, noua rampă ecologică va prelua deșeurile menajere din municipiul Bacău și din 22 de comune partenere în proiect.
Rampa ecologică va avea o suprafață de 32 de hectare și va fi amplasată în zona combinatului Sofert, în josul actualei gropi de gunoi. Construirea acesteia este obligatorie, pentru că trebuie să corespundă normativelor europene în domeniul mediului, care sînt foarte stricte la acest capitol. Spre exemplu, noua rampă va trebui construită pe o placă de beton care să nu permită infiltrarea în sol a scurgerilor din deșeuri. Va trebui să fie închisă, în așa fel încît deșeurile să nu fie împrăștiate în mediul înconjurător. în cele 20 de milioane de euro care vor fi cheltuite sînt incluse și costurile pe care le presupune închiderea actualei gropi de gunoi a orașului. Pentru că va prelua depozitarea pînă în anul 2009, ca să fie închisă, peste actuala rampă va trebuit turnat un strat de aproape trei metri înălțime. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.