Cap limpede

Cîntecul din zori

Mihai BUZNEA

L-am ascultat de nenumărate ori. A fost un privilegiu de care nu prea mulți au avut parte. Trebuia să-ți placă o asemenea muzică. Nu era pentru toate urechile. Răsplătea, dacă vreți, eforturile la care ziarul ne supunea, ediție de ediție, pentru ca știrile ultimei zile să ajungă, proaspete, la cititor, înainte ca acesta să-și fi început programul diurn de lucru. Rotativa încheia un ciclu, spre a-l relua noaptea următoare într-un perpetuum mobile al cuvîntului tipărit. âși interpreta, în fiecare dimineață, marșul triumfal și cîntecul de leagăn cu care-și trimitea slujitorii la culcare: echipele de ziariști și tipografi care dăduseră substanță și formă cronicii de-o clipă a zilei precedente, prefigurînd-o pe următoarea. Sunetul din zori al rotativei era ca o simfonie a triumfului scrisă în tipare de plumb. Prin el se confirma sintagma despre tipograf ca prelungire a condeiului reporterului. Iar poligrafia băcăuană își continua propria-i ascensiune printr-un demers viguros și plin de îndrăzneală.
în urmă cu patru decenii și anii ce le-au urmat, termenii de modern și performant aveau acoperire în cel generic de utilaje tehnologice clasice. Schimbările erau puține, rare și nesemnificative. Imediat după revoluția din decembrie ’89, în primăvara anului următor, o echipă de trei ziariști de la cel mai mare cotidian norvegian – VG (Verden Gangs), condusă de binecunoscutul reporter globtrotter european Jon Magnus, avea să dea verdictul asupra unui destin implacabil: utilajele voastre sînt perfecte pentru un muzeu al tiparului. Ei, norvegienii, aveau demult în dotare personală laptop-uri care le permiteau să proceseze în timp real texte și imagini foto și să le transmită imediat redacției, indiferent de punctul geografic în care s-ar fi aflat. Reportofonul, camera foto digitală și microfonul erau, de asemenea, scule indispensabile și subînțelese. Noi foloseam încă pixul, carnețelul, mașinile de scris „Optima” și telefonul fix, iar utilajele cu care făceam și tipăream ziarul se numeau lynotipe, masă de paginație, regale cu litere, ludlow -ul pentru turnarea titlurilor, calandrul, cuptorul pentru turnat plăci, ghilotina, rotativa. Și toate se numeau și se reuneau sub titlul generic de „artă grafică”. Un paradox? Nicidecum! Mîinile agere și capacitățile inventive ale culegătorilor mecanici, paginatorilor, stereotiparilor, zincografilor, tipăritorilor, converteau totul în renume. Modelul lor primordial era însuși meșterul Gutemberg; dacă el – servindu-se de litera de lemn, de piatră și de teascul acționat manual reușise să lase posterității adevărate opere de artă, de ce să nu-l imite în ceea ce avusese mai bun, asociindu-și minunile noilor tehnici? Chiar dacă o pagină de ziar pregătită pentru tipar cîntărea 65 de kilograme (astăzi vorbim de numai cîteva grame) și se lucra la ea 8 – 10 ore! Măsura talentului o dă, nu-i așa, produsul final ce se-nfățișează ochiului cititorului!
Astăzi, toate utilajele din colecția demnă de acel muzeu, al vechii imprimerii băcăuane, au trecut în amintire. Ofensiva tehnologiilor informatice le-a răpus, lăsîndu-ne doar imaginile romantice. Cea mai frumoasă, dar și cea mai dureroasă: rotativa. Adusă în țară din Germania, în anul 1896, de către ziarul și tipografia „Universul”, aceasta a făcut parte dintr-un lot de 5 mașini care au modernizat – la sfîrșit de secol XIX, industria poligrafică românească. La grupul cu două guri de imprimare care a poposit la Bacău șaizeci de ani mai tîrziu (adică în 1956), s-au tipărit primele volume postume reunind versuri ale lui Mihai Emninescu. Viața rotativei „Plamag” avea să se curme brusc după alte patru decenii, în primăvara anului 1996, cînd a fost casată, demontată și trimisă la fier vechi. Ar mai fi putut funcționa cel puțin o jumătate de secol – au spus atunci bătrînii meșteri tipografi – doar prin lucrări curente de întreținere. Dar, odată pornit, valul distrugerilor a măturat totul din cale. O „revoluție” lipsită de sens, motivată de ambiții și prostie exacerbată. Se curma brusc cîntecul din zori, ce se făcuse auzit timp de peste patruzeci de ani. A urmat prohodul. Apoi uitarea. Acum se cîntă altceva… plu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!