Reabilitarea cărții

Pasiuni care „fac” destine

Este bine să știm – chiar și nefiind specialiști – legea periodicității elementelor chimice, ele fiind „funcții periodice ale maselor lor atomice”. Și mai bine ar fi să știm că pe la începutul ultimei treimi de veac XIX Mendeleev a participat, din partea Rusiei, la un congres internațional ținut la Karlsruhe, unde a observat că asupra unor aspecte erau puncte de vedere diferite, lipsea o „ordine” în succesiunea elementelor știute pînă atunci. întors acasă, cu niște fișe individuale pentru fiecare element știut a observat locurile unora ce nu se cunoșteau încă, pe acestea botezîndu-le cu prefixul „eka” (în sanscrită – plus unu), după care urma elementul știut: bor, siliciu, aluminiu. Ulterior s-au descoperit, munca și geniul acestui savant regăsindu-se în tabelul elementelor ce-i poartă numele. A fost o importantă realizare pentru dezvoltarea rapidă a acestei științe.
Uneori, unele cuceriri ale științei au la bază întîmplarea. Cîteva exemple: fizicienii începutului de veac XIX știau că dacă într-o bobină alimentată de la o sursă se introduce un miez de fier, acesta devine magnet. Problema s-a pus și invers: adică, dacă într-o bobină se introduce un magnet, se va obține la capetele înfășurării bobinei o tensiune electromotoare. Danezul Oersted a organizat locul experienței, dar a plasat aparatul de măsură din circuit într-o încăpere depărtată și fără să-și pună un colaborator pentru a-l observa. Spre deosebire de danez, englezul Faraday a plasat aparatul de măsură în așa fel încît să poată fi văzut, iar la introducerea magnetului în bobină acul aparatului se deplasa cîte un maxim (să zicem – stînga), la terminarea introducerii acul revenind la zero; la extragerea magnetului, lucrurile stăteau invers, ceea ce l-a determinat pe Faraday să precizeze: „Nu prezența cîmpului electric creează inducție electromagnetică, ci variația acestuia”, în 1831 el devenind celebru cu experiența pe lîngă care danezul trecuse copilărește; fizicianul francez Coulomb a descoperit legea care dă mărimea, direcția și sensul forței cu care se atrag două sarcini electrice punctuale situate într-un mediu omogen și izotrop, formula de calcul fiind o fracție ce conține produsul maselor sarcinilor și pătratul distanței pe direcția dintre ele; se spune că englezului Newton, căzîndu-i un măr în cap, cu forța sa imaginati-vă și puterea de abstractizare a asimilat Pămîntul pe care se afla și mărul cu două sarcini, între care – indiscutabil – trebuie să fie o lege – cea a atracției universale. S-ar mai putea adăuga, aici, descoperirea penicilinei de către Fleming, descoperirea razelor „X” de către Roentgen etc. etc.
Alteori, un rol important l-a jucat comicul de situații: reluînd experiențele lui Galvani, fizicianul conațional Volta a inventat pila ce-i poartă numele ca prima sursă de curent continuu; nu era construit aparatul pentru măsurarea tensiunii, dar rolul acestuia a fost îndeplinit cîndva de niște broscuțe cărora inventatorul le curenta pulpele, inofensivele ființe reacționînd la diferența de potențial a sursei, după care își găseau sfîrșitul, soției fizicianului, și chiar acestuia plăcîndu-le pulpele preparate „pane”. Cambise – marele rege al Persiei, a murit fără să-și fi desemnat urmașul la tron. Potrivit legendei, cei șapte candidați au hotărît să-i revină tronul aceluia al cărui cal va necheza primul, a doua zi după răsăritul soarelui. Grăjdarul lui Darius – Olibares – a avut ideea ca în noaptea ce preceda alegerea să-și treacă în mod repetat și îndelung mîna peste organele sexuale ale unei iepe în călduri și să păstreze mirosul într-o mănușă de piele. A doua zi, Olibares a pătruns, nevăzut, în boxa calului lui Darius, și-a scos mănușa și și-a trecut mîna pe la nările calului, un armăsar frumos și cu reflexe rapide, care a început să sforăie și să necheze; astfel, un grăjdar a dat soartei un bobîrnac pentru a o lua într-o anumită direcție, aducîndu-l la putere pe Darius ca Mare rege.
De la scriitorul rus A. N. Tolstoi se știe – din cartea sa „Petru cel Mare” – că Rusia își comercializa produsele cu navigatori olandezi, germani etc., la prețuri hotărîte de aceștia. Pentru a-și făuri propria flotă, Petru a mers la școli de navigație în Olanda; de fapt, el a occidentalizat Rusia. Cine vizita – prin 1984 – Leningradul fostei Uniuni Sovietice putea afla de la ghizi că Petru știa vreo șaisprezece meserii, că era primul, dimineața, pe șantierele navale, începînd ziua cu cîteva ghionturi în coastele colaboratorilor spre a-i grăbi. în scurt timp, uimindu-i pe otomani cu realizarea flotei sale, aceștia au învățat un drapel de care a trebuit să țină seamă. La noi, dacă podul de la Mărăcineni s-a rupt, de ce ne mirăm de drumurile repetate ale președintelui țării pentru a aprecia evoluția lucrărilor? Bătrînii ne învățau să nu lăsăm laptele din uger pe sufletul vițelului. Și-apoi, cine comandă și plătește, mai și controlează.
Nu au lipsit, din istorie, nici situațiile duioase. Ideia construirii canalului de Suez vine din timpuri foarte îndepărtate; potrivit unor documente, ea ni s-a transmis de la Arsinoe – fiica lui Lisimah, unul din generalii lui Alexandru Macedon. Pînă într-un timp nu se știa diferența de nivel dintre marea Mediterană și marea Roșie, dar matematicianul Gaspar Monge – unul din oamenii de știință cu care Napoleon Bonaparte a făcut campania din Egipt, a făcut măsurători și s-a pronunțat în favoarea construirii. Pentru început lipseau banii, ulterior s-a făcut rost de ei, au început lucrările, au apărut tot felul de personaje, căci „unde sunt bani sunt și șarlatani”, aspect verificat și cu alte lucrări, precum canalul Panama etc. Diplomatul Ferdinand de Lesspes, după 15 ani (1854 – 1869) a avut bucuria să vadă cum 50 de nave, arborînd marele pavoaz, au străbătut istmul Suez pe o cale acvatică visată mereu de oameni. Diplomatul, ajuns erou internațional, în vîrstă de 65 de ani, omul cel mai iubit, cel mai decorat, cel mai aclamat din lume, și-a găsit cea mai bună răsplată căsătorindu-se cu o tînără de doar… 21 de ani.
Dar pildele cărții nu se opresc aici. Ele trebuiesc, însă, căutate, înțelese, acceptate. „Cine are carte, are parte” sună o veche zicală. La adevărurile ei trebuie să ajungem din nou, înainte de a ne fi pierdut complet și definitiv pasiunea pentru descifrarea universului lor. (Corneliu CRISTEA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!