Guvernul a aprobat ieri, 3 mai, un proiect de lege pentru completarea Programului național de dezvoltare a turismului montan, care permite începerea investițiilor pentru realizarea unor noi pîrtii de schi, în zone cu potențial schiabil din Carpați și pentru reabilitarea celor existente. pribtre aceste zone a fost nominalizată și stațiunea Slănic Moldova. „Proiectul de act normativ vizează dezvoltarea și reabilitarea unor zone schiabile, precum și crearea unor zone schiabile noi” – a anunțat Oana Marinescu, purtătorul de cuvînt al Guvernului. Investițiile vizează crearea tuturor facilităților necesare practicării sporturilor de iarnă.
Zonele care vor fi dezvoltate – se arată într-un comunicat al Guvernului – au fost identificate pe baza unui studiu integrat și în conformitate cu legislația din domeniul mediului și a ariilor protejate, efectuat de Autoritatea Națională pentru Turism, în colaborare cu societăți de consultanță și proiectare în domeniu. Ariile respective sînt răspîndite în 22 de județe ale țării, cele mai apropiate de județul Bacău fiind zona Bran – Moeciu (județul Brașov), zona Borsec – Harghita-Băi – Izvorul Mureșului (județul Harghita), Lăpușna – Sovata, (județul Mureș), zona Broșteni – Cîmpulung Moldovenesc – Crucea – Gura Humorului – Vatra Dornei (județul Suceava) etc. De asemenea, proiectul de lege elimină exceptarea de la plata taxelor pentru scoaterea definitivă din fondul forestier în cazul noilor terenuri care vor fi incluse în domeniul schiabil. Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale va modifica legislația în vigoare, în sensul reducerii taxelor pentru scoaterea din circuitul forestier a terenurilor pe care se vor construi pîrtii de schi cuprinse în acest Program.
„Schi Parc”, un vis frumos
Proiectul complexului de distracții „Schi Parc” din Slănic Moldova – anunțat de administrația locală încă din anul 2004 – viza o investiție de șase milioane de euro (236,4 miliarde de lei). Proiectul prevedea construirea unei pîrtii de schi pe versantul Muntelui Nemira în zona complexului turistic Cerdac, dar și a dotărilor necesare – o linie de telescaun, tunuri pentru zăpadă artificială, instalație de nocturnă etc. Pîrtia de schi trebuia să aibă 2,5 kilometri. Proiect făcea parte din programul național de dezvoltare a turismului montan „Superschi în Carpați”. Finanțarea lui trebuia susținută din fonduri Phare (90%) și din banii Consiliului Județean (10%). Primarul orașului Slănic Moldova, Andrei Șerban, aprecia că acest proiect putea crește de zece ori valoarea stațiunii. Lucrările pentru Schi Parc erau prevăzute să înceapă în primăvara 2005, dar proiectul a fost stopat și cedat în favoarea județului Neamț. S-a întîmplat exact după ce Guvernul a aprobat trecerea unor terenuri în suprafață de aproape 197.000 de metri pătrați din fondul forestier aflat în domeniul public și din Administrația Regiei Naționale Romsilva în domeniul public al orașului Slănic Moldova, aflată în administrația Consiliului local din această localitate. Adrian Șerban spunea că versantul montan fusese deja ales de o firmă specializată în astfel de construcții, după ce reprezentanții acesteia au văzut, în Slănic, mai multe vaiante de teren.
O stațiune abandonată
Stațiunea Slănic Moldova a rămas, de mai mulți ani, codașa stațiunilor de gen din România, după ce privatizarea principalei societăți, „Perla Moldovei”, a oprit orice alte investiții în infrastructura turistică a stațiunii. Astfel, izvoarele cu ape minerale nu mai sînt, acum, o atracție ca în anii precedenți, vilele cele mai bune au fost privatizate și introduse într-un circuit aproape inaccesibil publicului larg, iar investițiile în cele mai importante obiective au fost uitate. După izvoarele minerale și cadrul natural, atracția Slănicului era Cazinoul, care a rămas, însă, neutilizat la adevărata lui valoare de 16 ani. Comparată ani la rînd cu celebra stațiune Karlovi Vary, Slănic Moldova este, în prezent, o stațiune inabordabilă, la cheremul unor investitori privați care au promis ceea ce nu s-a văzut aici niciodată. Pîrtia de schi ar fi atracția numărul unu așteptată pentru ca alte investiții specifice să apară pe agenda de interese ale altor oameni cu bani. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.