întuneric pe vecie pentru țăranii din cătune
• E.ON nu va investi pentru electrificări decît în orașe și în localitățile limitrofe n directorul general spune că banii investiți cu racordarea unei gospodării la rețeaua electrică se recuperează într-o mie de ani n anul acesta, în toată Moldova, E.ON va electrifica doar patru sute de gospodării
Tăranii din cătunele îndepărtate din județul Bacău care la începutul Mileniului III își duc viața la lumina lumînării vor trebui să mai aștepte o viață întreagă pînă cînd se vor putea bucura în propria bătătură de facilitățile oferite de racordarea la rețeaua de energie electrică. Sau, poate, nu vor mai avea niciodată parte de această bucurie. Investițiile realizate de E.ON Moldova SA, societate care a cumpărat, în octombrie 2005, pachetul majoritar de acțiuni de la Electrica Moldova, nu vor pune accent pe electrificările din localițățile rurale. De cînd societatea a fost cumpărată de compania germană, și prioritățile în ce privește racordarea noilor consumatori s-au schimbat. Criteriile pentru racordarea la rețeaua de electricitate a unor noi consumatori sînt, acum, extrem de stricte. „într-unul dintre proiecte trebuie să existe cel puțin 15 consumatori în aceeași zonă care să aibă nevoie de energie electrică. Costul investiției nu trebuie să depășească 250 de milioane de lei pentru fiecare gospodărie. Pentru că rambursarea investiției se va face în aproximativ o mie de ani”, spune Henning Probst, directorul general al E.ON Moldova SA. Directorul admite că varianta nu este deloc avantajoasă pentru localnicii din zonele rurale din Moldova, dar susține că acest lucru se întîmplă în toate țările lumii oocidentale. Și că societatea pe care o reprezintă nu este dispusă să investească într-o zonă de unde consumatorii s-ar putea să nu mai existe peste cîțiva ani. „Prioritate la electrificări vor avea zonele urbane și limotrofe. Poate vi se pare puțin incorect față de cei din mediul rural. Dar, la fel este și în Italia. Nu are sens să investești sute de mii de euro și acolo să nu mai stea nimeni peste cîțiva ani. Pentru că nu trebuie să fii specialist ca să-ți dai seama că acest lucru se va întîmpla în amunite zone”, a continuat managerul Henning Probst.
Statul trebuie să dea bani pentru electrificări
Pentru anul 2006, suma alocată pentru realizarea de electrificări se ridică la un milion de euro. Cu acești bani, spune directorul general al E.ON Moldova, se vor putea electrifica doar patru de gospodării din cele șase județe ale Moldovei. Reprezentatnul companiei a lăsat însă de înțeles că șansa oamenilor de la țară de a avea curent electric ar putea veni de la statul român. „Autoritățile locale și centrale trebuie să vină în aceeași barcă cu noi. în bugetele de stat nu au fost incluse fonduri pentru electrificări. Sperăm ca alocațiile bugetare pentru acest capitol să ajungă și la noi. în cazul în care se vor găsi alte surse de finanțare, se va acționa cu operativitate pentru stabilirea altor locații și execuția lucrărilor de electrificare necesare”, mai spune managerul.
în județul Bacău nu mai există sate întregi care să nu aibă energie electrică. însă, în ultimii ani, foarte multe construcții au fost ridicate, multe dintre ele în afara localităților, și foarte multe nu au nici acum energie electrică. Investițiile care se vor derula în cursul acestui an pentru racordarea celor 400 de gospodării din zona Moldovei la rețeaua de electricitate sînt primele după preluarea companiei de o societate privată. Anul trecut, nici din bugetul de stat și nici de la Electrica sau E.ON nu s-a investit nici un leu la acest capitol. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.