în ce privește evaziunea fiscală, procurorii susțin că lui Vasile Botomei i se rețin faptele săvîrșite în 2002 cînd, pe baza unor facturi în alb, și-a majorat artificial cheltuielile pe societatea Brumar, unde era administrator, cu 3,5 miliarde de lei. Asta, ca să plătească impozit și TVA cît mai mic la stat. Pe aceste facturi, numai valoarea TVA ajungea la aproape 700 de milioane de lei. Vasile Botomei a fost numit administrator la firma Brumar în aprilie 2002. O lună mai tîrziu, el a cumpărat țeavă de la Vasion, care valora cu puțin peste un milion de lei. A rugat-o însă pe casieră să nu-i completeze formularul care îi revenea lui. O lună mai tîrziu, societatea Brumar s-a înregistrat în contabilitate cu cheltuieli de 3,5 miliarde de lei, reprezentînd: 575 de milioane de lei materiale de construcție, achiziționate de la Vasion, și 2,9 miliarde de lei, lucrări de asfaltare efectuate pentru Brumar de către Publiserv, o firmă din Piatra Neamț. Această din urmă factură fusese adusă tot în alb de Vasile Botomei. Facturile au fost înregistrate în contabilitatea firmei Brumar, în felul acesta s-au majorat spectaculos cheltuielile și au scăzut impozitele către stat. Numai din scădearea TVA pentru aceste sume, firma lui Vasile Botomei a economisit aproape 700 de milioane de lei. „Cu ocazia verificărilor efectuate de lucrătorii Direcției de control fiscal, aceștia au constatat că, prin manoperele mai sus descrise, societatea Brumar a dedus în mod nelegal TVA în valoare de 585 de milioane de lei. Cu aceeași ocazie, s-a constatat că societatea Publiserv din Piatra Neamț nu a prestat nici un serviciu către Brumar Bacău și că factura în cauză nu a fost emisă de societatea din Piatra Neamț”, se arată în rechizitoriu. Ba, mai mult, Botomei și-ar fi înșelat și propria societate. El s-a dus din nou la Vasion, cîteva luni mai tîrziu, a luat vopsea de 100.000 de lei, a rugat casiera să nu-i completeze formularul, a trecut el cumpărături în valoare de 30 de milioane de lei și, pe baza acesteia, a ridicat suma respectivă din propria casierie. Prejudiciul cauzat statului se ridică la 1,2 miliarde de lei, iar cel cauzat propriei firme, la 30 de milioane de lei.
„Eu am mai fost judecat pentru lucrurile acestea”
Vasile Botomei susține că rechizitoriul procurorilor nu are nici o valoare, întrucît judecătorii s-au mai pronunțat o dată asupra acestor acuzații. „Invoc autoritatea de lucru judecat. Eu am hotărîri definitive și irevocabile în ceea ce privește neînceperea urmăririi penale pe motiv că mi-aș fi exercitat fără drept profesia. Deci, nu mai pot fi trimis în judecată pentru această acuzație. De fapt, să știți că toată această poveste este o răzbunare din partea avocaților de la Baroul celălalt, ilegal, care vor să scape în felul acesta de mine. Ei au făcut presiuni și asupra magistraților, să obțină trimiterea mea în judecată. în plus, eu am făcut plîngere și împotriva procurorului care s-a ocupat de caz, pentru abuz în serviciu și cercetare abuzivă. Plîngerea mea este în lucru la Parchetul de pe lîngă înalta Curte de Casație și Justiție. Eu m-am luptat de unul singur cu mafia din avocatură și cînd cei de la Baroul celălalt au văzut că au în mine un adversar redutabil, care face publice practicile ilegale care domneau în avocatură, s-au repezit să scape de mine”, ne-a mai spus Botomei.
El susține că dreptul său de exercitare a profesiei de avocat i-a fost consfințit printr-o hotărîre judecătorească, definitivă și irevocabilă, emisă în dosarul 16147/2005, prin care se precizează că nu se poate începe urmărirea penală împotriva lui Vasile Botomei pentru exercitarea fără drept a profesiei de avocat, întrucît „nu sînt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii”. Avocații spun, însă, că pentru invocarea autorității de lucru judecat ar fi trebuit să se întrunească trei elemente consecutiv: să fie vorba despre acelelași părți în dosare, judecata să aibă același obiect, dar și aceeași cauză, elemente despre care nu poate fi vorba în acest caz. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.