Pensionarii din Blăgești își fac veacul în biblioteca din comună
• cititori fideli, ei sînt interesați de adevărurile istorice și de cultură n cel mai bătrîn dintre pasionații de lectură este Vasile Mălinici, care are aproape 90 de ani
Lecturi despre ororile celui de-al doilea război mondial, adevăruri ascunse despre dramele petrecute în urmă cu 50 de ani și făcute publice după 1990, dar și lecturi siropoase, precum cele marca „Sandra Brown”, sînt cîteva dintre preferințele celor mai înfocați cititori ai Bibliotecii Comunale din Blăgești. Iar aceștia nu sînt elevii sau tinerii din zonă, ci pensionarii. în comuna Blăgești, situată la peste 30 de kilometri de Bacău, o parte dintre cititorii bibliotecii au vîrste de peste 60 de ani. Cu toate că fondul de carte nu este unul extraordinar, „avem în jur de 10.000 de volume”, după cum a explicat primarul Munteanu Laurențiu, media de vîrstă a utilizatorilor este una deosebită. în ciuda faptului că nu trăiesc în miezul unei societăți cu activități culturale intense, săteni precum Ion Munteanu, de 78 de ani, sau Mihai Vărăneanu, de 68 de ani, își petrec o bună parte din timp lecturînd cărțile existente în fondul acestei biblioteci. „Vin și închiriază cărți despre istorie, despre cel de-al doilea război mondial, îndeosebi ceea ce a apărut nou, după 1990, de cînd, cred ei, s-au spus o serie de lucruri despre care nu se vorbea înainte. Ei vor să știe care a fost cauza adevărată a războiului și ce s-a întîmplat în acele timpuri”, a afirmat Elena Munteanu, bibliotecara de la Blăgești.
Un personaj aparte a fost Vasile Mălinici, care a deschis ușa bibliotecii pînă la vîrsta de 88 de ani. După care, din cauza bătrîneților, a renunțat. „Bătrînul are acum aproape 90 de ani. Nu mai poate veni pînă aici. înainte, ajungea des la biblioteca noastră. Era foarte interesat de cultură. Se așeza lîngă noi și ne povestea despre ceea ce-a suferit în război, despre ororile acestuia și voia să vadă dacă s-a scris o fărîmă din ceea ce s-a întîmplat cu adevărat în acele timpuri. Dar mai tot timpul s-a arătat dezamăgit”, a mai povestit Elena Munteanu.
Evident, și copiii citesc, dar ceea ce li se cere la școală. Și noutățile, ce-i drept cam puține, care ajung în rafturile bibliotecii. „Mai caută cărțile de aventuri și cele științifico-fantastice”, a zis bibliotecara Munteanu. însă, dincolo ce cei mici, mai mult sau mai puțin forțați de împrejurări, cititori fideli rămîn bătrînii. Cei care speră să descopere adevărul istoric din filele cărților. (Ionuț BARBU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.