LUPTE: Iulian Făghian, legitimat la Sport Club Municipal Bacău, a luat medalia de aur la Campionatul Internațional de Lupte al României, juniori, competiție care a avut loc la Tîrgoviște sîmbătă și duminică și la care au participat sportivi din Germania, Bulgaria, Bulgaria, Republica Modldova, România etc. „Iulian l-a învins în finală pe Bogdan Taloescu (Dinamo), un sportiv cu doi ani mai mare și care avea ascendent asupra celui al nostru. Făghian a făcut un meci mare în fața unui titular de la lotul național”, a declarat antrenorul Ion Șarban despre cel care a reprezentat SCM Bacău la categoria 120 kg. Tot la stilul greco-romane, Bogdan Zaharia (55 kg) a intrat în posesia medaliei de bronz, nu înainte de a-l învinge pe ocupantul locului al treilea de la „europene”, un coleg de neam de peste peste Prut. Tot cu „bronz” s-a ales și Ion Cernean, sportiv cu dublă legitimare la SCM și CSȘ Onești, dar la lupte libere și la categoria 74 kg. în afară de meciul cu reprezentantul clubului Rapid, campion al României, Cernean s-a dovedit a fi mai tare decît toți ceilalți adversari pe care i-a prins pe salteaua de concurs. Responsabili cu rezultatele de mai sus este și antrenorul Ioan Butucaru, coordonator al secției de lupte de la SCM.
Monica Toma (categoria 59 kg) a ținut și ea să urce pe podium, în concursul de lupte libere, pe treapta a treia. Alte trei colege de ale ei, Alexandra Gîțu (55 kg), Celina Argintaru (63 kg) și Andreea Sabău (72 kg), toate avîndu-i ca antrenori pe Victor Donciu și Ticu Grigorescu, au încheiat concursul pe locul al 5-lea. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.