Monopolul adevărului

Semnalele pe care le receptăm din multitudinea publicațiilor, ca și din talk-show-urile televizate scot tot mai mult în evidență un subiect care urcă în topul preferințelor publicului, începe să fie studiat de tinerii aflați în căutarea adevărului istoric și este legat de istoria recentă și poate chiar și viitoare a României: comunismul. Cu toate sechelele sale atît de rezistente în timp, devoratoare de conștiințe și fixate definitiv în mentalitățile multora dintre noi – victime ale groaznicei moșteniri comuniste care afectează în mare măsură și astăzi moralitatea și demnitatea poporului român. Din păcate, s-a ajuns la concluzia politologului și comentatorului politic francez Jaques Rupnik, potrivit căreia „…dezbaterea referitoare la amploarea acestei moșteniri conduce la o viziune pesimistă, care merge dincolo de obiecțiunile morale: experiența totalitară a murdărit victima și pe torționar în egală măsură”.
Considerațiile asupra vieții politice în postcomunismul pe care-l parcurgem sînt zugrăvite într-un sumbru tablou de, poate, cel mai democrat președinte de după ’90, Vaclav Havel: „Ranchiună și suspiciune între grupurile etnice; rasism sau chiar semne ale fascismului; demagogie nerușinată; intrigi și minciuni deliberate; șicane politice; ciorovăială sălbatică și lipsită de rușine asupra unor interese pur particulare; ambiție pură și patimă pentru putere; fanatisme de toate felurile; noi și surprinzătoare forme de escrocherie; mașinațiuni în stil mafiot și o absență generală a toleranței, înțelegerii reciproce, bunului gust și a unui simț al moderației și reflecției”. Sînt aspecte ce dăinuie și în societatea românească, plină de putregaiuri și reminiscențe comuniste, pe care le întîlnim la tot pasul: în politică, în școli și facultăți, la servici – acolo unde mulți directori sau patroni manifestă atitudini dictatoriale și nu-și asumă responsabilități pentru activitatea proprie și cu atît mai puțin pentru cea a subordonaților; în mijloacele de transport; pe stradă și pe stadioane. Iată, în continuare, și alte semnale pe care le primim de la oameni de cultură, disidenți politici, jurnaliști, toate avînd ca numitor comun metehnele comunismului infiltrate adînc în conștiințele noastre: disidentul rus Vladimir Bukovski, invitat de onoare la reuniunea Rezistenței Românești Anticomuniste de la Brașov declara, în discursul său, pe baza dovezilor existente, că planurile revoluțiilor din Estul Europei au fost întocmite la Moscova și că fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a apreciat atunci că Ion Iliescu este cel mai potrivit conducător pentru România. De asemenea, el a denunțat contractele frauduloase făcute în deserviciul statului român.
Reputatul scriitor Augustin Buzura – cel adesea înțepat de furcile comunismului, făcea o radiografie a comunismului postrevoluționar românesc, care supraviețuiește bine-mersi și azi: „Iată că se vorbește din nou despre comunism, cu multă energie și cu decibeli pe măsură. Doar în primul an post-revoluționar zgomotul și furia au atins o asemenea intensitate, dar, la fel ca atunci, combatanții de azi nu par interesați cu adevărat de cercetarea oribilului chip al acestei orînduiri, ci îl folosesc doar ca armă de luptă pentru a dobîndi putere în numele unor grupuri de interese sau, mai folcloric spus, în numele unor găști. Deocamdată nu s-a decis care sînt cei mai mari luptători pentru curățenie morală, sigur e însă că nu aflarea adevărului are importanță, nu încheierea socotelilor cu trecutul pare a fi dorința reală a combatanților, ci, pe de o parte, înfrîngerea unor adversari, iar pe de alta, devierea atenției de la problemele grave ale țării… Am fugit de comuniști și iată, cei mai mulți dintre fiii și nepoții lor ne dau lecții din zonele puterii. Ne-am distrus intelectualitatea la Canal și prin închisori, iar astăzi se păcătuiește prin ignorarea ei, îndepărtînd din țară materia cenușie, pe cei ce ar putea să ne schimbe modul de a gîndi. Din păcate, ne interesează scopul și nu drumul spre el, iar prețul plătit este, de cele mai multe ori, exagerat de mare”. în articolul „Despărțirea de Revel”, d-l Alexandru Călinescu face referire – atenționînd subtil asupra pericolului supraviețuirii utopiei socialiste atît de bine analizată de regretatul ziarist, eseist și analist politic Francois Revel în celebra sa lucrare „Marea Paradă”, asupra căreia vom mai reveni cu altă ocazie. La rîndul său, d-na Nicoleta Bichescu scria într-un editorial că „De fapt, actorii s-au schimbat. Practicile însă au rămas aceleași. Fosta opoziție, acum la putere, nu acceptă critici. Politicienii se cred perfecți și sunt deranjați de orice adevăr ieșit la iveală”. într-o emisiune televizată, un analist politic vorbind despre neocomunism explica foarte clar că „în fond, suntem niște victime ale vechilor mentalități și ale «patrihoților» care ne-au blagoslovit țara cu sărăcie, indiferență, corupție și cu alte astfel de bunătăți. încă tot soiul de «membri de partid» ajung în funcții de conducere deoarece sunt de-ai noștri fără a avea însă vreun fel de capacitate managerială”. Și vreți să spuneți că nu-i așa? O nouă formă de comunism își face simțită prezența avînd drept obiectiv altoirea ideologiei comuniste pe structurile social-economice capitaliste, cu scopul de a putea manevra cît mai simplu masele în vederea unor interese de grup – așa cum rezultă dintr-o încercare de definire, de identificare a noului comunism. De fapt, concluzia finală rezultă din cuprinsul rezoluției adoptate de întrunirea Rezistenței Românești Anticomuniste: „Comunismul își asumă, sub orice formă apare el, pretenția asupra monopolului adevărului, persecutîndu-i pe toți cei ce nu se lasă integrați în acest «adevăr». în numele utopiei egalității și al fericirii universale, comuniștii au ucis și torturat milioane de oameni, au distrus societăți, culturi și economii lăsînd în urmă modernizări eșuate și contorsionate și populații întregi mutilate spiritual, cultural și economic”. Probabil că România ar arăta altfel dacă ar fi condusă de oameni sănătoși moral, fără acele reminiscențe comuniste și motivați să facă bine altora, nu să-și facă bine doar lor înșile. Dar pînă acolo mai e cale lungă!… (Romulus Dan BUSNEA) său, pe baza dovezilor existente, că planurile revoluțiilor din Estul Europei au fost întocmite la Moscova și că fos

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!