Ocolul Silvic Mănăstirea Cașin, primăriile Asău și Agăș sînt doar cîteva dintre instituțiile care au fost taxate de Direcția Apelor Siret cu amenzi uriașe, de sute de milioane de lei. Potrivit conducerii Direcției Apelor, amenzile au fost date pentru depozitarea de rumeguș, deșeuri din lemn, gunoi menajer, gunoi de grajd, resturi de materiale de construcție în zona de protecție sau pe malurile cursurilor de ape, dar și pentru neaducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite prin procesele verbale încheiate anterior, privind salubrizarea cursurilor de apă. Cea mai mare amendă dată anul acesta de Direcția Apelor este de 750 de milioane de lei și figurează în comuna Cașin. Viceprimarul localității a fost cel care ne-a lămurit în privința amenzii gigant. „De fapt, amenda nu este dată Primăriei Cașin, ci Ocolului Silvic Mănăstirea Cașin, pentru că au exploatat o balastieră fără acodrul celor de la Ape”, ne-a spus viceprimarul Victor Cristinel Băncilă. Conducerea Direcției Silvice cunoaște problema, dar este prudentă în declarații. „Noi luăm balastru din rîul Cașin pentru reconstrucția drumurilor forestiere distruse de inundații, nu-l comercializăm. Avem depus și un dosar de autorizare, la Direcția Apelor, care încă nu este finalizat. în privința amenzii, am făcut contestație în instanță și aș prefera să mă abțin de la comentarii prea multe pînă nu se pronunță justiția”, ne-a spus Gheorghe Savu, directorul Direcției Silvice Bacău.
Totul pornește de la legislația în materie de exploatare a balastierelor, care îi vizează doar pe agenții economici care fac asta în scopul comercializării. în cazul silvicultorilor, aceștia nu vînd balastrul, ci îl folosesc în lucrările de regie proprie, pentru reconstrucția drumurilor, numai că acest lucru nu a fost luat în calcul de legiuitori, situîndu-i în acest fel pe cei de la Direcția Silvică în afara cadrului legal. în plus, Direcția Silvică nu are în obiectul de activitate și exploatarea de balastiere, un alt motiv pentru care silvicultorii se văd obligați să cumpere balastrul pe care îl folosesc la drumurile forestiere.
Primarii nu știu pe unde să scoată cămașa
O situație aparte este cea a patronilor de la societatea Sildoras, care încă de anul trecut au dosar penal întocmit de cei de la Direcția Apelor. „S-a constatat că rumegușul depozitat chiar în albia rîului, dar și un pod construit fără autorizații au dus la colmatarea albiei rîului și la inundarea caselor oamenilor din sat”, ne-a spus Georgiana Cernat, de la Biroul de relații cu presa al Direcției Apelor. Ea ne-a mai precizat și că valoarea amenzilor este atît de mare pentru că în primăvară legiutorii au majorat cuantumul acestora, care variază între 300 și 800 de milioane de lei. Cele mai mari amenzi pe care le dau inspectorii de la Direcția Apelor se referă la neregulile constatate la agenții economici care exploatează balastierele și la gateriști.
Mai marii comunelor vizate de amenzile celor de la Direcția Apelor nu prea știu ce vor face și cum le vor achita, pentru că în scriptele inspectorilor figurează buni de plată cu cîte 350 de milioane de lei fiecare. La Primăria Asău n-am reușit să obținem prea multe informații, doar că primarul Ștefan Potoroacă, plecat într-o zonă fără semnal, este cel care știe de amendă și dacă a fost sau nu achitată. în schimb, primarul din Agăș neagă existența amenzii. „Eu habar nu am despre așa ceva. Nu am primit nici o amendă. Și apoi, la cîte necazuri am eu din cauza celor de la Ape, acum îndrăznesc să vină să dea amenzi la primărie?! E bătaie de joc. Să vină să-mi arate ei care sînt lucrările de regularizare pe care le-au făcut la Trotuș și mă închin în fața lor. Adică, țara arde și baba se piaptănă? N-au mișcat un deget pentru amenajarea malurilor, ei nici nu știu care este albia Trotușului în momentul de față. Ne-a ferit Dumnezeu de ploi abundente, că altfel era dezastru aici. Să-și facă întîi datoria și să regularizeze albiile, și apoi să vină să ne dea amenzi”, a spus Toma Spoială, primarul comunei Agăș. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.