Lumea românească

… Cu rușine și suferință

Vasile PRUTEANU

Umbra vînzătorilor de suflete apare întotdeauna încornorată. Diavolul le așează coarnele numai în umbră, ca să nu-i deconspire. Sînt ca el, sînt colaboratorii lui. Dacă sînt descoperiți, diavolul rînjește satisfăcut. El nu iubește, n-are afectivitate, n-are scrupule, se bucură cînd flăcările iadului le ard, le prăjesc viața interioară și le chinuie conștiința. Păcatele se plătesc cu rușine și suferință. Nu-i de mirare că frica de a recunoaște cine ai fost și cine ești produce amnezie, autoînșelare. Diavolul și colaboratorii lui susțin că ei nu există, sînt doar închipuri ale oamenilor. Numai că viața e necruțătoare și pînă la urmă adevărul iese la lumină. Greu, foarte greu, foarte încet, dar iese. Lumea va vedea că nu-i închipuire, ci coșmar.
Recenta inițiativă „Voci curate” tinde să dea dimensiunea coșmarului prin care am trecut cînd vînzătorii de suflete din presă și din celelalte mijloace mass-media vor fi siliți să recunoască pactul cu diavolul. Tocmai aceștia au făcut din gazetărie un teritoriu inflaționar. âmi amintesc cu silă și oroare cum un dramaturg netalentat ca Paul Everac, ipocrit, specializat în compromisuri șmechere, ne trata săptămînal cu pilde de popă răspopit, ars de grija țării. Asaltul mediocrităților regimului trecut asupra presei și televiziunilor îmi produce cel mai nesuferit dezgust cînd văd vechii lingăi transformați în campioni ai democrației. Ieri cîntau stupid „marile realizări”, a doua zi erau cei mai crînceni critici ai trecutului ce-l lăudaseră cu limba scoasă, îl spălaseră de rahatul și mizeriile fetide în care se bălăciseră ei cu morgă și cu plăcere. Se părea că turnătoria și ipocrizia erau ușor mutabile, în perpetuă primeneală, presupuneau îndrăzneală, tupeu, lipsă de scrupule, nerușinare. Dar toate au un sfîrșit. Pare că timpul adevărului a sosit. De ce, ca gazetar, ai fost turnător al Securității, va trebui să spui. Deocamdată doar Sorin Roșca Stănescu („Ziua”), Carol Sebastian („Cotidianul”) și Valentin Hossu-Longin s-au spovedit. Vor fi siliți, în curînd, să se mărturisească Cornel Nistorescu și Ovidiu Ioanițoaia. Momentan sînt, încă, formatori de opinie. Oricum, disproporția dintre calibrul omenesc și profesional al multora și poziția publică pe care și-au adjudecat-o e amețitoare. Presupune și destulă prostie, care împrumută logistic toate calitățile inteligenței.
De ce au fost turnători ai Securității? Motivele pot fi de o varietate incredibilă. Unii au cedat la șantaj, alții din slăbiciune, din frică, din dorința de a parveni. Fiecare va fi judecat după faptele sale. Lista „Civic-Media” ițită pe internet propune, practic, deconspirarea formatorilor de opinie mincinoși și faptul că în societatea civilă se ascund destule „cîrtițe” antidemocrație. Acestea nu s-au dat în lături de a colabora și acum cu serviciile secrete. Stăpîni și slugi nu pot fi decît prin consimțămînt. Vechile cîrtițe au trecut nonșalant de la proslăvirea „idealurilor socialismului” la preamărirea „valorilor europene”, dar dedesubtul comentariilor lor colcăie antiamericanismul, jalea și regretul pentru „sărăcimea” chipurile înmulțită nefiresc, susținerea unor politicieni înrobiți ideologiei marxist-leniniste și patriotismului deșănțat. Lista „Voci curate” a băgat în fibrilație și lumea politică, legată încă prin fire vizibile sau invizibile de serviciile secrete, cu cozile bine înfipte într-o presă dispusă să cauționeze afacerile murdare de tipul Omar Hayssam. Sau să comenteze în draci activitatea Președinției, Guvernului și Parlamentului, păstrînd o nesimțită tăcere privitoare la cazul „turnătorului Felix” (Dan Voiculescu) sau Max. Deocamdată sîntem prinși între două fronturi de mediocritate: cea activă – a politicienilor, și cea incisiv-obraznică a comentatorilor aserviți trecutului.
Mi se va reproșa că generalizez fără temei, că sînt nedrept, că totuși și de o parte, și de alta mulți fac o figură mai mult decît onorabilă. Tot ce se poate. Dar sînt exasperat și de tupeul unora și al celorlalți. Mă neliniștește și mă pune pe gînduri însăși atitudinea președintelui Clubului Român de Presă – C. T. Popescu – care respinge din start generalizarea doar atunci cînd îi lovește și pe ai săi. „De acord, să înceapă curățenia, dar dincolo de ai mei”. Așa ceva nu se prea poate. Toți, sau niciunul!
Același mod de a gîndi au și ierarhii Bisericii Ortodoxe Române, care cer aflarea adevărului despre crimele comunismului, dar nu și spălarea păcatelor prelaților, ale preoților ce s-au aliat diavolului, dezvăluind fapte din taina spovedaniei. Regret, îmi parte rău de păcătoșii de tot felul, dar prezumția de excepție nu poate fi acceptată! Ca să fim cu adevărat curați trebuie să ne arătăm adevărata față. După aproape șaptesprezece ani nu e necesar să mai ascundem nimic, altfel lumea nu se mai limpezește niciodată. Nimeni nu cere capul nimănui, nu cere îndepărtarea din viața socială, din muncă, de niciunde (a se vedea cazul Brucan – tartorul torționarilor din presă). Se cere, însă, exorcizarea diavolului din sufletul fiecărui ins căzut în ispita delațiunii. Pentru că unii dintre păcătoși chiar sînt talentați. Fiindcă adevărul, ca și minciuna, au nevoie de slujitori deștepți, că de proști ușor de manevrat e plină lumea. Iar noi avem nevoie de caractere nealterate de perversiunile comunismului sau de ambiguitățile tranziției, ca să putem lupta cu succes împotriva „starurilor” de poleială pe care dictatura divertismentului ni le lipește abuziv pe retină. De asemenea, și pentru a putea lupta împotriva „oligarhiei de strînsură”, cum o numea I. L. Caragiale.eală, tupeu, lipsă de scrupule, nerușinare. Dar toate au un sfîrșit. Pare că timpul adevărului a sosit. De ce, c

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!