Căsătorie în pușcărie
• doi deținuți de la Penitenciarul Bacău au decis să se căsătorească n mireasa a fost condamnată pentru tîlhărie, iar mirele, pentru crimă n pe cei doi i-au nășit colegii de celulă, cei mai mulți fiind prezenți la eveniment n „luna de miere” a însemnat două ore de discuții, apoi, toată lumea după gratii
Silvia Lazăr, de 26 de ani, din Piatra Neamț, și Valentin Bodolică, de 28 de ani, din Bacău, au decis să-și unească destinele. Pînă aici, nimic neobișnuit, doar că cei doi sînt deținuți, iar căsătoria civilă a avut loc în Penitenciarul Bacău.
Povestea de dragoste a celor doi a început încă de acum un an și trei luni, după cum povestește mireasa. „Eu am fost închisă cam acum un an și 9 luni. Ne-am văzut prima dată în boxa acuzaților, la instanță, ne-am plăcut și am început să ținem legătura”, își amintește tînăra. Silvia susține că relația s-a sudat „prin scrisori”, trimise prin poștă. „Ne-am văzut și la vorbitor, o dată pe lună, dar cel mai mult am vorbit prin scrisori”, susține mireasa. Tot așa s-au decis tinerii să se și căsătorească. Doar că pasul a fost făcut de el. „Da, așa m-a cerut, prin scrisoare”, rememorează Silvia Lazăr, apoi roșește, își acoperă fața cu mîinile și începe să rîdă zgomotos.
Căsătoria civilă a fost stabilită pentru joi dimineață, la ora 10.00. Mireasa a venit prima într-o sală de jos a penitenciarului. âmbrăcată într-o bluză mulată verde, cu fustă și sandalete asortate, Silvia și-a așteptat alesul cam un sfert de ceas. Lîngă ea, venite să o susțină, cîteva colege de celulă. Și acestea, îmbrăcate în ținută de zi. „Fata în roșu – ne indică mireasa -, e nașa noastră, Claudia”.
La scurtă vreme, își face apariția în sală un grup de bărbați. Nimeni nu-i în zeghe, iar cei de la penitenciar ne explică că a venit mirele. Un tînăr brunețel, nu prea înalt, îmbrăcat sobru, cu pantalon închis și cămașă gri. în spatele lui, cîțiva colegi de celulă, unii cu tricouri mulate, care lăsau să se întrevadă tatuajele.
Tînăra mai apucă să își exprime regretul că nu poartă rochie de mireasă, dar face semn că, mai încolo, după ce s-or elibera, poate or să facă și nuntă religioasă. „Oricum, nu credeam eu că o să mă mărit. De fapt, nu mă vedeam deloc, nici aici, nici afară”, explică fata. Mai are timp doar să spună că e puțin emoționată, apoi ofițerul Stării Civile îi invită pe miri în față, pentru a începe ceremonia. Ambii răspund cu „DA” la întrebarea deja consacrată, apoi încep să semneze hîrtiile. Sărutul de la final e acompaniat de aplauze, apoi încep felicitările și pozele cu mirii, colegii și nașii.
Ce le rezervă viitorul?
După căsătoria de ieri, cei doi miri urmau să mai stea doar două ore împreună. Apoi, fiecare în celula lui, ca și pînă acum. „Acesta este regulamentul. Au voie doar două ore împreună, să discute, să-și facă planuri de viitor. Apoi, ambii se vor revedea, ca și pînă acum, doar la întîlnirea lunară, la vorbitor. Legea nu permite ca ei să aibă o întîlnire conjugală sau ceva de genul acesta”, ne-a explicat subinspectorul Mădălina Butnaru.
Cert este că pedespele celor doi, precum și perioada pe care o vor petrece în penitenciar este mult diferită. De exemplu, mireasa a primit, pentru tîlhărie, o condamnare de trei ani, din care a ispășit deja un an și nouă luni. Mirele, însă, a primit, pentru omor, o pedeapsă de 15 ani, din care a făcut deja șapte ani de detenție. Silvia Lazăr ar putea scăpa de după gratii în luna octombrie, adică mult înaintea soțului ei. Ce le rămîne de făcut?! „Păi, dacă ea iese mai repede, dacă e o soție bună, o să continue să vină la soțul ei, la vorbitor. Oricum, s-a modificat legea de executare a pedepselor, așa că și el ar putea beneficia de o reducere a perioadei de detenție, în funcție de comportamentul lui aici”, a adăugat Mădălina Butnaru. (Eduard ADAM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.