în plină vara, perioada concediilor bate la ușă. Printre cei care doresc să se odihnească și să uite de problemele curente sînt și primarii de comune. Mulți dintre aceștia se gîndesc la destinațiile de vacanță, dar prea puțini, cel puțin după spusele lor, își fac un concediu ca la carte. Majoritatea se plîng de lipsa banilor, așa că în perioada de concediu au ales destinații din țară sau, pur și simplu, au decis să stea acasă. „Nu mi-am luat încă zilele de concediu. Am avut două wee – kend-uri libere, cînd am fost la mare și la fratele meu, în București. în rest, nici sîmbăta și duminica nu am putut pleca din cauza nunților. Aș vrea să profit cît mai este vară și să îmi iau cîteva zile de concediu, pe care sper să le petrec undeva la munte, într-un loc cît mai izolat și să nu aud televizorul sau telefonul mobil”, ne-a declarat Mihaela Bădic, primarul comunei Helegiu.
Primarul din Zemeș spune că nu va pleca nicăieri în vara aceasta. Ioan Șelaru susține că a rămas cu lucrările în urmă în gospodărie și în zilele de concediu își va vedea de treburile casei. în schimb, Vasile Rață, primarul comunei Balcani, se plînge că nu a mai fost într-un concediu cu familia de patru ani. „De cînd sînt la primărie, nu am mai avut un concediu și nici anul acesta nu cred că voi reuși să îl iau. Ultima oară, am reușit să îmi fac zilele de odihnă pe litoral, în 1997”, ne-a spus și Vasile Rață.
Nici primarul din Agăș nu va pleca în concediu. El este sinistrat de anul trecut și vrea să își ia concediu în septembrie. „Atunci, vreau și eu să mă ocup de casa mea, că sînt sinsitrat, și eu, de anul trecut. Trebuie să rezolv problemele cu avizele și să mă apuc de construcția locuinței”, ne-a declarat Toma Spoială. în schimb, primarul din Blăgești va pleca la pescuit în vacanță. însă nu prea departe, ci pe malul Bistriței. „Nu am bani să merg în concediu departe. Am familie numeroasă și, în plus, îmi însor și băiatul. Așa că mă voi duce pe malul Bistriței la pescuit, și chiar dacă nu voi prinde nimic, măcar mă voi relaxa și odihni”, ne-a mărturisit Laurențiu Munteanu, primarul din Blăgești. Primarul din Buhoci vrea să plece în concediu la sfîrșitul lui august, începutul lui septembrie. „âmi voi lua maxim 15 zile de concediu, mai mult nu pot. Marea nu îmi place, dar vreu să merg în Nordul Moldovei, la mănăstiri, dar și la Slănic Moldova”, ne-a spus Mihai Antuca, primarul din Buhoci. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.