De ce (dacă) citim?

într-o societate sănătoasă, normală, această întrebare se poate pune din considerații culturale, filosofice etc. într-o societate bolnavă, așa cum este societatea românească actuală, întrebarea de mai sus nici măcar nu se mai pune! Aceasta deoarece din cauza văzduhului afumat, din cauza aerului social viciat, din cauza alimentației chimizate, nimeni nu se mai gîndește să pună astfel de întrebări. La ce ar folosi? – se întreabă lumnea, pe românește! Mai ales că puțini mai citesc. Și atunci? Cînd, totuși, mai citim – de ce citim? Această întrebare mi-am pus-o de mai multe ori dar, după ce – de curînd – am terminat de citit cartea apărută recent la Editura Humanitas, a lui Petru Cimpoeșu – „Christina Domestica și Vânătorii de suflete” – întrebarea respectivă și-a pierdut aparentul retorism și, acesteia, i s-a deslușit esențialitatea în cadrul dezolant al societății românești de astăzi. încerc, desigur, să dau un răspuns. Citim nu doar de dragul lecturii și al cunoașterii, ci în special pentru a împărtăși și altora atît entuziasmul, cît și dezamăgirea noastră – după caz.
Nici o carte nu are rost să fie citită – sau ea este citită în zadar – dacă nu este comentată cu alți cititori, sau cu posibilii cititori. Am citit cartea lui Petru Cimpoeșu. Este o carte, după părerea mea, care îl plasează pe autor printre primii în literatura românească contemporană. Bacăul se poate mîndri cu acest fapt. Aflu că exemplarele care au ajuns în librăriile din Bacău s-au vîndut toate.
în țările cu o cultură dezvoltată din Occident, și nu numai – există cercuri, cenacluri și cluburi de lectură unde se citesc fragmente ample din cărțile interesante, nou-apărute, și unde se comentează ceea ce s-a citit și s-a receptat. România are o literatură demnă de luat în seamă, dar este încă departe de ceea ce definește o „țară culturală”. Literatura, cultura la nivel social nu există în țara noastră. Instituții de cultură există, dar ele nu au nici suflul necesar, nici imaginația socială necesară, nici suportul financiar pentru a face să existe ceea ce numim nivelul social al culturii ca factor civilizator și de cunoaștere. Ideile se nasc din lectură, dar ele prind viață, în special, din dezbaterea lor publică. De-alungul anilor trecuți au existat cenacluri prestigioase în Bacău. Asupra acestora, desigur, Securitatea și-a făcut permanent simțită prezența nefastă. Paradoxal, după 1990 pasărea Phoenix a cenaclurilor băcăuane nu a renăscut, ci a murit – mîncată de fantomele actualizate ale trecutului! Nici o țară nu se dezvoltă economic fără o dezvoltare paralelă a culturii, fără apariția acelui nivel social care civilizează și oferă demnitate și prestigiu societății respective.

Gheorghe CHIȚIMUȘ Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!