Numărul bolnavilor de tuberculoză se menține încă ridicat, deși statisticile arată totuși o scădere a acestuia. Numai în primul semestru din acest an au fost depistate și luate în evidență 502 cazuri, cu doar 69 mai puțin decît în aceeași perioadă a anului trecut. Evident, situația este aproape neschimbată și ca urmare a faptului că multe persoane continuă să fumeze, cu toate că sînt conștiente că acest lucru le poate fi fatal. Pentru a le fi mai ușor să renunțe la țigară, însă, de mai multă vreme, conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie (TBC) Bacău a înființat aici un cabinet de consiliere în acest sens a fumătorilor. „Sfaturile medicale sînt acordate gratuit. Pacienții sînt monitorizați pentru a vedea evoluția lor și dacă, într-adevăr, s-au lăsat de fumat. Evaluarea, însă, se face după un an. Cel mai bun rezultat nu depășește 25-30 la sută, din păcate”, ne-a declarat doctorul Marius Apostu, directorul spitalului. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.