Recurs la istorie

„Dreptatea” celor puternici

• Reunificarea temporară cu patria-mamă a Moldovei dintre Prut și Nistru

Problemele Moldovei dintre Prut și Nistru au atras atenția diplomației europene în timpul războiului purtat în Crimeea de către Imperiul Otoman, Anglia, Franța și detașamentele sarde. Ocupația rusă în Moldova și Țara Românească a provocat o sărăcie accentuată a locuitorilor celor două state românești. Prezența militarilor adunați de țarism din toate părțile imperiului, concentrați și organizați la est de Prut, a provocat daune populației ropmânești de peste Prut, supusă mereu procesului de rusificare și deportărilor fără limite în Siberia.
Tratatul de la Paris a hotărît restituirea a trei județe – Cahul, Bolgrad și Ismail către Moldova. Teritoriul Moldovei și al Țării Românești, după părăsirea forțată de către armatele țariste, a fost ocupat de oștirile austriece, care sperau să nu-l mai părăsească. în acest scop, austriecii și-au extins aripile cotropitoare pînă la Sulina, iar autoritățile imperiale au depus mari eforturi pentru asigurarea anexării acestora statului condus de Habsburgi. Rusia țaristă s-a străduit să facă suficiente greutăți pentru a nu preda teritoriul către Moldova. Diplomația rusă, care reprezenta una dintre cele mai mari puteri ale momentului, accepta cu mare greutate cedarea pozițiilor strategice, care lovea în planurile ei expansioniste către strîmtori și golful Triest.
Prințul Gorceacov (în 1860) a reproșat diplomației franceze alipirea Savoiei, dar a propus lui Napoleon al III-lea o împărțire a teritoriului stăpînit de Imperiul Otoman. Scopul urmărit era redobîndirea celor trei districte românești. La 28 mai 1863, populația românească din Basarabia a solicitat autorităților imperiale să restabilească condițiile favorabile „națiunii moldave din Basarabia” pentru ca aceasta să se unească cu România. Represiunea mișcării poloneze, în scopul înlăturării stăpînirii ruse, a pus diplomația imperială într-o situație dificilă. Perspectiva unui nou conflict contra Rusiei i-a antrenat pe românii din cele două zone ale Moldovei, despărțiți arbitrar de Prut, să se pregătească în scopul reunificării statale. Nereușita acțiunii n-a provocat decît o supraveghere foarte atentă de către poliția țaristă a nobilimii române din Basarabia, care era gata oricînd să lupte pentru unirea cu România condusă de Alexandru Ioan Cuza.
La Livadia, în septembrie 1876, au avut loc discuțiile dintre prințul Gorceacov și I.C. Brătianu – primul-ministru român. Acesta a solicitat interlocutorului său să-și exprime intențiile imperiale asupra sudului Basarabiei. Răspunsul a fost evaziv și ambiguu.
Războiul declanșat de Rusia contra Porții, victoriile obținute cu sprijinul românilor n-au contat deloc pentru generalii și diplomații ruși. Protestele lui Kogălniceanu față de tratativele de la San Stefano, atitudinea total lipsită de respect față de drepturile poporului român, dintr-o parte și alta a Prutului, n-au provocat nici o atitudine favorabilă acestuia. Hotărîrea celor „mari și tari” a fost de neclintit. Basarabia de sud a fost anexată din nou statului țarist. România a primit, în schimb, Dobrogea – altă parte a pămîntului românesc – drept compensație pentru pămîntul sfînt al său ocupat în mod samavolnic, în 1812, în condițiile arătate. Nedreptatea și-a făcut loc și în cursul anului 1878, cu toate că România și întregul ei popor au obținut victoria contra otomanilor.
Basarabia a fost realipită la patria-mamă în condițiile desfășurării primului război mondial la 27 martie / 9 aprilie 1918, prin hotărîrea Sfatului Țării. Au fost prezenți la această ședință istorică a Parlamentului de la Chișinău 125 de deputați, dintre care 86 au votat pentru unire, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut.
Sfatul Țării a reprezentat voința națională a populației majoritare românești. Teroarea țaristă și deportările numeroșilor români în Siberia nu i-au înfricoșat pe cei dintre Prut și Nistru, care au luptat pentru unirea mult-dorită. Cu toate că hotărîrea democratică de la Chișinău a fost recunoscută de puterile aliate României în primul război mondial, după pactul hitleristo-stalinist semnat la Moscova în 23 august 1939, Stalin – în urma notelor ultimative, a ocupat Moldova dintre Prut și Nistru, Bucovina de nord și ținutul Herța. Violența și nedreptatea au triumfat din nou la tratativele de pace de la Paris. Românii aflați în această parte a pămîntului românesc au de îndurat și acum consecințele incapacității politicienilor care au pus stăpînire pe conducerea statului.

prof. dr. Dumitru ZAHARIAmail către Moldova. Teritoriul Moldovei și al Țării Românești, după părăsirea forțată de către arma

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!