Furtuna care s-a iscat în ultimele săptămîni în învățămîntul preuniversitar, în urma numeroaselor dovezi de fraudare a examenelor naționale scoase la iveală de jurnaliști, începe acum să se mute și în mediul universitar. Ministrul Educației, Mihai Hărdău, a cerut în aceste zile sprijinul studenților pentru deconspirarea profesorilor care iau șpagă. „Dacă în preuniversitar situația nu este deloc bună, în învățămîntul superior este un adevarat dezastru. Vreau ca studenții să fie alături de noi și să-i zdrobim pe profesorii care cer șpagă pentru examen, pentru ajutorul acordat la diplomă și pentru orice alte activități”, a declarat ministrul Hărdău, care a mai adăugat că va emite un ordin prin care cadrele didactice universitare vor fi obligate să depună o declarație privind sumele cîștigate din banii publici și cum au fost obținute. Mulți dintre studenții băcăuani s-au declarat neîncrezători în succesul reformei propuse acum de actualul ministru al Educației. „Nu cred că vor exista studenți care să aibă curajul să se ducă să declare că au informații despre un anumit profesor că ia șpagă. Oricum, o mînă spală pe alta. Profesorii se vor ajuta între ei, iar cei care o vor păți vor fi tot studenții”, este de părere Cristian Neagu, de la Facultatea de Științe din cadrul Universității Bacău. Nu de aceeași părere este, însă, și Ana Maria Chirilă, fost lider al Ligii Studenților din cadrul Universității Bacău. Proaspăt întoarsă de la o bursă de studii în Franța, Ana Maria Chirilă privește acum lucrurile cu mult mai nuanțat, după ce a văzut cum funcționează sistemul de învățămînt din țările occidentale. „în momentul în care am cîștigat bursa de studii mă număram printre studenții care învățau, cred eu, destul de bine. Odată ajunsă, însă, în Franța, mi-a fost destul de greu să mă adaptez rigorilor și cerințelor existente în sistemul de învățămînt de aici. Cred că un student, indiferent de universitatea la care învață, ar trebui să aibă un nivel similar de pregătire cu colegii săi din alte țări. Cîtă vreme, însă, vor exista profesori care să ceară bani pentru promovarea unui examen și studenți care să ofere mită pentru a scăpa de o restață, nu vom ajunge niciodată aici. Un student care va termina astfel facultatea va ajunge să aibă în buzunar doar o diplomă fără valoare. Iar responsabili pentru acest lucru ar trebui să fie atît studenții, cît și profesorii”, este de părere Ana Maria Chirilă.
Profesorii șpăgari, înlăturați de la catedră
Fostul lider al Ligii Studenților din Universitatea Bacău spune că, de cîțiva ani buni, se tot vorbește despre profesori care iau șpagă și despre studenți care dau. Exemple concrete nu dă, însă, nimeni. Profesorul universitar Gogu Gheorghiță, rectorul Universității Bacău, spune că astfel de zvonuri nu îi sînt străine. „întodeauna au existat dascăli care au luat și studenți care au dat mită. Avantajele sînt de ambele părți. Studentul se vede cu examenul luat fără să se chinuie prea mult cu învățatul, iar profesorul își rotunjește veniturile într-un mod facil. Este destul de greu, în aceste condiții, să fie cineva dispus să divulge astfel de lucruri, pentru că în culpă sînt ambele părți. în ceea ce mă privește, în urmă cu un an, în Senatul Universității am anunțat că profesorul care va fi prins că a obținut vreun folos material de pe urma studenților își va pierde dreptul de a mai sta la catedră. Mai devreme sau mai tîrziu, vom ajunge și aici. Universitățile trebuie să își apere prestigiul, iar în învățămîntul universitar educația trebuie să primeze”, crede rectorul Universității Bacău. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.