Studenții băcăuani au început goana după chirii
Studenții veniți în Bacău din alte localități au început deja să ia cu asalt agențiile imobiliare din oraș și panourile de „reclame” din căminele Universității, în încercarea de a-și găsi garsoniere sau apartamente mai ieftine de închiriat. Chiar dacă pînă la începerea noului an universitar mai sînt încă aproape două luni, tinerii recunosc că numară cu disperare zilele.
Cei aflați în învățămîntul universitar, care nu au rude în Bacău și care nu se așteaptă să primească un loc în cămine, au început deja goana după un apartament sau o garsonieră de închiriat. âi sperie noul început de an școlar. Motivul nu este teama de cursuri sau seminarii, ci doar frica că nu vor avea unde să locuiască, dacă nu se agită din timp.
An de an, la Universitatea din Bacău se strîng sute de cereri pentru cazare. Nu toate sînt acceptate, din lipsa locurilor în cămine. Dat fiind că pentru cazare un student nu trebuie să scoată din buzunar mai mult de 40 de euro pe lună, octombrie este luna cu cele mai mari tranzacții în rîndul studenților. Este suficient să intri în holul unui cămin și ai să vezi zeci de afișe cu oferte care mai de care mai variate. „Cumpăr loc de fată, ofer 200 de euro” sau „Caut cameră în cămin, preț avantajos”.
„Surplusul” de locuri care este scos la vînzare are două explicații. Una, și cea mai des întîlnită, este că doi studenți care se iubesc și pe deasupra au mai și primit amîndoi loc în cămin, preferă să stea într-un pat de o singură persoană, unul lîngă altul, și astfel unul dintre locuri rămîne liber. De aici și vînzările. Problema este că studentul prins că și-a închiriat locul nu mai are dreptul la un altul, în anul următor. Cea de-a doua posiblitate, mai rară, dar întîlnită, este că un student cu medie foarte bună care locuiește în jurul orașului sau la vreo rudă în Bacău să se înscrie și să primească loc în cămin și, mai apoi, să-l vîndă. Practic, el nu stă niciodată în cămin, dar face bani frumoși din vînzarea locului pe care îl asigură Universitatea. Cei din urmă sînt mai căutați, pentru că avînd medii mai mari ei sînt primii care primesc locuri în cămin și, de obicei, în cele mai bune camere.
Chirii exorbitante
Astfel, pentru cei care vor totuși să facă o facultate rămîne ca soluție închirierea unui apartament sau a unei garsoniere. Doar că proprietarii încearcă să profite cît pot și saltă prețurile cînd aud că este vorba de studenți. în zonele considerate ieftine, cum ar fi cartierele Nord, Milcov sau URA, chiriile cresc de la 130 de euro pe lună, la 160 de euro.
Așa că studenții preferă să apeleze la o agenție imobiliară, unde, e drept, plătesc un comision, dar sînt siguri că găsesc chirie la prețul adevărat. Agențiile imobiliare au prins imediat firul și aproape că și-au făcut posturi fixe în fața facultăților. Imediat ce iese cineva de la înscrieri, agenții sar cu oferta. De obicei, ofertele sînt pentru apartamente de la două camere în sus și sînt făcute pentru o persoană. Adică, un loc într-un apartament cu două camere, mobilat, alături de alți trei studenți, costă în jur de 25 sau 40 de euro de căciulă, în funcție de zonă. Suma este de multe ori mai mică decît cea pe care ar plăti-o studenții la cămin. Clienți sînt destui, din moment ce tot mai multe agenții își trimit oamenii la racolat studenți.
Mai bine cumpără un apartament
Un calcul rapid arată că o chirie poate însemna lejer o rată la o bancă pentru un apartament. Părinții se gîndesc și la această opțiune, pentru că de cele mai multe ori studenții își găsesc de muncă în Bacău și rămîn să își facă un rost în viață aici. Astfel că, un apartament după terminarea facultății le-ar fi de un real ajutor.
Condiția accesării unui credit pentru o locuință constă în deținerea unui avans. în cazul unui apartament de 30.000 de euro, achiziționat prin credit, cu un avans de 10.000 de euro și o dobanda de șapte la sută, părinții trebuie să scoată din buzunar, lunar, în jur de 180 de euro. în schimb, rata este mai mica decît chiria, iar, la final, casa rămîne în proprietate. (Alexandru COVACI)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.