• crede Gelu Zichil, fostul șef al secției de Psihiatrie a Spitalului Județean • deși a ieșit la pensie, doctorul Zichil încă mai profesează în policlinică și mai face gărzi în spital • el a fost primul medic psihiatru din Bacău, punînd, practic, pe picioare această ramură a medicinei în județ • detalii despre anii copilăriei, despre chinurile și sărăcia îndurate în facultate, și apoi repercursiunile din cauza originii familiei în care s-a născut în acest reportaj
Pentru mulți dintre noi, la un anumit moment, viața capătă alte orizonturi. Din cauza unor întîmplări nefericite sau prin fondul nostru genetic, unii ajung să trăiască în altă lume. O lume numai a lor, o lume greu de înțeles, o lume în care mințile au nevoie de ajutor pentru a zări lumina de la capătul tunelului. Aceștia sînt bolnavii psihici, oameni a căror afecțiune mult timp a fost privită cu ostilitate de noi ceilalți, care ne considerăm normali. În această situație, rolul medicului psihiatru este decisiv în călăuzirea pașilor acestor oameni cu afecțiuni psihice, dar și în consilierea celor care se ocupă de ei acasă. Munca cu astfel de oameni este aproape fascinantă. Sau, dacă nu ți se pare dinafară, cînd vorbești cu un medic psihiatru dăruit total muncii lui începi să vezi totul cu alți ochi. Doctorul Gelu Zichil este unul dintre medicii care s-a dedicat total profesiei sale. Poate tot mîna destinului, el a fost chiar primul medic psihiatru din Bacău.
„Dom’ doctor eu ce mă fac cu rețeta cînd plec de aici? Îmi mai dați rețeta, că așa de bine mă simt cînd iau pastilele și dacă merg acasă vreau să mă simt la fel”, spune o femeie a cărei privire trece dincolo de medicul din fața ei. Îmbrăcat în halat alb, doctorul stă înfipt în scaunul din cabinetul medical al secției de Psihiatrie a Spitalului Județean. Medicul o privește pe femeie și cu mult calm îi spune să stea liniștită, că îi va da rețeta pe care o poate lua ori din Bacău, ori din Onești, de unde este pacienta. Pleoscăind gura a mulțumire, pacienta se îndreaptă spre salonul ei. În cabinet intră un tînăr care, politicos, își cere permisiunea să iasă pe bancă, afară, să ia o gură de aer. Medicul îi dă permisiunea. De gardă în secție este Gelu Zichil, medic psihiatru, doctor în medicină. Deși are părul alb, nu îi dai cei 73 de ani care apasă pe umerii lui. Pasul sprinten și mersul țeapăn îmi întăresc convingerea. Dicuția se leagă imediat, și Gelu Zichil acceptă imediat să ne împărtășească experiențe din viața lui. Are ce spune, pentru că este unul dintre cei mai cunoscuți medici din județ.
O viață de om sub patru regimuri
Gelu Zichil s-a născut în județul Mureș și, în tinerețe, nici un moment nu s-a gîndit că se va stabili în Bacău. Dar viața ne rezervă numeroase surprize, iar acestea nu l-au ocolit nici pe medicul psihiatru. „Eu de loc sînt din județul Mureș, din Albești. M-am născut în 1931 și am prins regimul lui Carol al II-lea, Mihai, Gheorghe Gheorghiu Dej și Nicolae Ceaușescu. M-am născut într-o familie de preot și am fost crescut în spirit creștin, cu dragoste față de monarhie. Pe atunci, eram prea mic să înțeleg evenimentele politice și abia în adolescență am văzut diferența dintre copilărie și viitorul care se întrezărea sub comuniști”, ne povestește Gelu Zichil.
Amintirile din copilărie sînt cele mai frumoase momente pe care medicul psihiatru le-a păstrat într-un colț din suflet. „Au fost cele mai frumoase clipe din viața mea. Imaginea satului natal, unde ne adunam toate rudele, veri, nepoți, frați, părinți le voi păstra mere vii. Cînd mă gîndesc, simt și acum emoția pe care o aveam cînd mergeam în zilele de vară să ne scăldăm în Tîrnava Mare. Au fost clipe foarte plăcute sufletului meu”, mai spune medicul psihiatru. Copilăria a fost frîntă brusc de cel de-al doilea război mondial. Cînd a început marea conflagrație, Gelu Zichil avea opt ani, iar cînd s-a încheiat avea aproape 14 ani. O vîrstă suficientă pentru a înțelege din plin ororile războiului. „În timpul regelui Mihai am fost străjer. Așa eram organizați în școală, un fel de pionieri sub regimul comunist. Am avut ocazia să îl văd și pe rege. Făceam parte din corul școlii și am cîntat «Trăiască regele!» cînd acesta a venit la Sinaia. A fost un moment emoționant. Apoi a început războiul și noi am fost aproape de locul luptelor care s-au dat la Oarba de Mureș. Au fost vremuri chinuitoare în care trebuia să ne ascundem, să suferim de foame, apoi au trecut peste noi caravanele rușilor, dar am rezistat”, își amintește cu nostalgie de acele vremuri Gelu Zichil.
Dați afară din parohie
Viitorul medic psihiatru a fost cel de-al cincilea copil al familiei și singurul care a îmbrățișat cariera de medic. Restul fraților au ales contablitatea, economia sau finanțele. Gelu Zichil a rămas orfan de tată din copilărie și de aceea familia lui a fost nevoită să se mute la Brașov. „Cît a trăit tata, am urmat școala generală în sat, iar apoi doi ani de liceu la Sighișoara. Apoi tata a murit și a trebuit părăsim parohia. Am plecat la Brașov, unde mi-am continuat liceul. Nu pot spune că am fost un copil care învăța foarte bine. Eram un elev mediu, dar foarte cuminte. Niciodată nu am deranjat profesorii și eram conștient că învăț pentru mine. În liceu m-am hotărît să dau la medicină, chiar dacă la un moment dat m-am gîndit și la cariera de preot. Dar pentru că tata a murit și nu am avut cu cine să mă sfătuiesc am ales medicina”, povestește Gelu Zichil.
Drumul către medicină a fost infulențat și de colegii de liceu. Un grup de 15 băieți a ales Facultatea de Medicină din Iași. Printre ei, și Gelu Zichil. „La baza deciziei mele a stat cel mai mult faptul că în liceu mi-a plăcut biologia și modul în care am fost crescut în familie. Ai mei mi-au insuflat spiritul apropiat de oameni, mila și grija față de semenii mei. Pentru mine a fost o meserie de suflet. Timpul liber mi-l petreceam mergînd la bibliotecă și citind. Nu am fost pasionat de sport sau alte activități. Cu toate acestea, am făcut atletism, cum se făcea atunci în școală. Am cîștigat cupe și diplome la concursurile dintre școli, dar niciodată nu m-am gîndit să fac o carieră de performanță”, recunoaște Gelu Zichil.
Și-a cunoscut soția la corul facultății
În 1951, Gelu Zichil a intrat din prima încercare la Medicină în Iași. Aici a stat cu burta pe carte și a înțeles din plin rolul carierei în viață. Nu a intrat printre primii, dar a absolvit Medicina în primii zece studenți, din 145 care au terminat în 1957. În timpul facultății, în anul doi, a întîlnit-o pe viitoarea lui soție. „Georgeta era din Bacău. Ea era studentă la pediatrie. Ne-am întîlnit în corul facultății, unde cîntam amîndoi. Ea era soprană, eu bas. Facultatea avea un cor foarte bun, dar pentru a-l susține eru necesare multe ore de pregătire. Făceam repetiții în fiecare după amiază, pînă seara. Cu acest prilej, am văzut-o pe Georgeta și ne-am plăcut reciproc. Locuiam amîndoi în cămin pentru că eram bursieri. Am condus-o după repetiții acasă de cîteva ori și apoi mi-am luat inima în dinți să îi cer o întîlnire. În 1954 ne-am căsătorit, iar anul acesta, în iulie, dacă vom fi sănătoși, vom serba nunta de aur”, mai spune medicul Zichil.
Fructul iubirii lor a fost Valentin. Băiatul însă nu a îmbrățișat cariera de medic și acum este profesor doctor inginer la Facultatea de Inginerie din Bacău.
Facultatea a fost un moment în care viitorul medic s-a confruntat din plin cu greutățile. Perioada imediată după război i-a pus la încercare pe mai toți românii, iar Gelu Zichil nu a făcut excepție. „Au fost momente în care nu aveam ce mînca, hrana de la cantină era insificientă și de proastă calitate. După război a fost o perioadă de foamete și a trebuit să îndurăm, dar încet, încet totul a revenit la normal. Nu găseam îmbrăcăminte, încălțăminte, dar toți eram în aceeași situație, calici. Cei mai răsăriți, care puteau să își cumpere cîte ceva, puteau fi numărați pe degete. Dar am trecut și peste asta și am terminat facultatea cu bine”, mai povestește actualul doctor în medicină.
A făcut patru ani medicină la lumina lămpii
În ’57, proaspătul absolvent de Medicină a fost repartizat în comuna Onișcani, un sat care acum face parte din comuna Filipești. A ajuns aici doar cu o valiză cu cîteva haine și diploma de medic, dar cu sufletul tînăr și cu putere de muncă. „Dispensarul era nou. Avea suficiente camere, de consultații, de tratamente și casă de naștere. Eu eram tînăr medic generalist și am avut mare noroc cu medicul șef de raion, care m-a sprijinit mult. Dispensarul era afiliat la raionul Roman. Singurul inconvenient era lipsa curentului electric. Am practicat medicina timp de patru ani la lumina lămpii, pentru că urgențele nu ajungeau numai ziua”, își mai amintește actualul medic psihiatru.
Gelu Zichil și-a început cariera ca medic generalist. La Onișcani a fost și internist și pediatru, dar și ginecolog. În cei patru ani de medicină la țară, el a putut să pună în practică tot ce a învățat pe băncile facultății. Au fost ani de muncă grea, în care a trebuit să o ia de la zero. La această trudă s-a adăugat și suferința sentimentală, pentru că Georgeta Zichil, soția lui, a venit lîngă el abia după un an, cînd a terminat Facultatea de Pediatrie.
La lumina opaițului, medicul Gelu Zichil a adus pe lume prunci, a consultat zeci de copii, mamel și bunici, și a efectuat mici intervenții chirurgicale. Din cabinet lipsea și telefonul, iar cel mai apropiat era în incinta primăriei. Dar și acela era cu manivelă și trebuia să ceri legătura prin centrală. „Soția mea mi s-a alăturat în 1958. A fost bine pentru mine, că mi-a ușurat munca. Fiind pediatru, ea s-a ocupat de copii din comună. Se scula dimineața pe la patru pentru a porționa laptele praf necesar sugarilor, pentru că la ora aia veneau femeile să îl ia, înainte de a pleca la muncile cîmpului. Cel mai greu era iarna, cînd două luni eram practic izolați și trebuia să facem noi totul. Cînd ningea, drumurile se înzăpezeau și volumul de muncă era enorm. Oamenii nu puteau fi trimiși în Bacău la spital, chiar dacă erau cazuri foarte grave. Așa că ne-am asumat din plin îngrijirea lor”, mai spune Gelu Zichil.
Actualul medic pensionar își amintește și acum cu nostalgie de primul salariu de medic, o sumă modică, dar care l-a ajutat să își cumpere cîte ceva în noul domiciliu. Gelu Zichil a fost remunerat pentru prima lună de muncă cu 960 de lei.
Munca nu a încetat nici la pensie
În 2001, medicul Gelu Zichil a ieșit la pensie după 44 de ani de carieră medicală, din care 37 de ani de psihiatrie. Au fost ani încărcați de muncă, dar cu numeroase satisfacții. Toate acțiunile medicului au făcut din Gelu Zichil un doctor respectat, stimat și iubit în județ. „Mă bucur că îm reușit să fac ceva în viață și să vin în sprijinul oamenilor. Nu este satisfacție mai mare decît să poți ieși cu obrazul curat în lume”, spune cu modestie Gelu Zichil.
Chiar dacă s-a pensionat, medicul psihiatru nu s-a desprins total de muncă. În fiecare zi, el își practică meseria o oră în policlinica de psihiatrie, iar o dată sau de două ori pe lună face gardă în secția pe care a condus-o atîția ani.
În timpul liber, merge în Letea Veche, unde Gelu Zichil și-a cumpărat o bucată de pămînt. Aici și-a ridicat o căbănuță, iar pămîntul din jurul căsuței a fost gospodărit așa cum se cuvine. „Mă relaxez muncind pămîntul. Am o livadă micuță de vreo 40 de pomi, meri, pruni, peri, caiși, o grădiniță de legume și zarzavaturi, dar cel mai mult iubesc florile. Curtea e plină de flori în tot timpul anului. Îmi plac toate florile și nimic nu te face să te simți mai curat sufletește decît atunci cînd privești florile. În grădină răsar florile de la începutul primăverii, ghiocei, narcise, lalele și, pînă la sfîrșitul toamnei, am mușcate, trandafiri, petunii, pe care le îngrijesc cu mare drag”, mai spune Gelu Zichil.
Istoria, o altă mare pasiune a medicului psihiatru
Pasiunea cea mai mare a medicului psohiatru este lectura, și mai ales cărțile de istorie. „Istoria m-a pasionat din copilărie și am citit pe nerăsuflate toate cărțile de profil. În special, îmi place istoria poporului nostru și mai ales cea legată de războiul mondial și perioada interbelică. Poate și pentru că am trăit o parte dintre evenimente pe propria-mi piele. Îl admir în mod deosebit pe Iorga, chiar dacă este atît de contestat de unii. Pentru mine este un model. Am acasă cartea lui despre istoria românilor pe care am citit-o de nenumărate ori și mereu o redescopăr. Tot despre Iorga am și volumul «O viață de om», o carte foarte dragă sufletului meu”, mai spune medicul Zichil. În biblioteca personală a reușit să adune toate romanele lui Dumas care i-au fericit anii copilăriei. Aceste cărți au fost citite și de băiatul medicului Zichil.
Membru de partid abia din 1985
Medicul Gelu Zichil a avut de tras ponoase și din cauza originii „nesănătoase”. Faptul că a fost fiu de preot, iar părinții au simpatizat regimul monarhic s-au răsfrînt și asupra tînărului viitor medic. Spre norocul lui, Gelu Zichil a intrat la facultate într-o perioadă de profunde mișcări sociale în țara noastră, iar comuniștii nu i-au stopat cariera de viitor medic. Problemele au apărut însă în facultate, cînd noul sistem nu a uitat de unde a plecat tînărul student. Drept răsplată, comuniștii nu au vrut să îl integreze în marea lor familie și Gelu Zichil a rămas în afara sistemului. Nu a fost numit membru UTC și nici membru de partid, ulterior. Abia în 1985, printr-o hotărîre dată la nivel național, medicului psihiatru i s-a înmînat carnetul roșu. „Atunci, Ceaușescu a hotărît ca toți medicii șefi de secție să fie membri de partid și m-au făcut și pe mine, că, altfel, mă prindea Revoluția fără să fiu membru de partid. Nu am mai avut scăpare”, își amintește medicul psihiatru.
Faptul că a fost fiu de preot a avut repercursiuni și în privința activității lui. Gelu Zichil nu a putut părăsi țara niciodată pentru a merge la congrese și simpozioane în străinătate și a trebuit să își desfășoare cariera numai pe plan intern.
Toate acestea însă au trecut, iar numele medicului Zichil va rămîne mult timp în mintea colegilor și mai ales a oamenilor care i-au trecut pragul cabinetului. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns