Depunerea declarațiilor de aparteneță politică a iscat situații dintre cele mai ciudate. După centralizarea acestora, la secretarul general al județului s-a descoperit că unii aleși locali și-au declarat apartenența la partide care nu mai există pe scena vieții politice din țara noastră. „Avem șase consilieri locali care au declarat că aparțin unor partide ce nu se mai află pe scena politică din țara noastră. Este vorba de patru consilieri locali care s-au declarat membri ai Partidului Umanist Român și doi, la Partidul Unității Naționale din România. Primul partid s-a transformat în Partidul Conservator, iar al doilea a fuzionat și el cu conservatorii”, ne-a declarat Traian Milon, secretarul general al județului. Așa că, cei șase aleși locali sînt, de fapt, în afara vieții politice, singuri, fără partid, cel puțin în acte. Ei au putut, pînă la data de 11 august, să își declare orientarea politică, după această dată, orice schimbare de partid atrăgînd și pierderea funcției deținute. în această situație este și un viceprimar din județ, iar alături de el și doi consilieri locali. Constantin Coman, viceprimarul comunei Helegiu, a semnat ca fiind membru al Partidului Umanist Român. „Eu sînt membru al Partidului Conservator, dar a fost o greșeală atunci. Eu știu că în declarația pe care am depus-o la secretarul primăriei din Helegiu am scris PC și nu PUR, dar cine știe cum s-a transmis la Bacău. în situația mea sînt și alți doi consilieri locali”, ne-a declarat viceprimarul Coman.
Toți cei șase aleși locali aflați în acestă situație nu își vor pierde funcțiile. Cel puțin așa susține Traian Milon, secretarul general al județului. „Am discutat cu președintele PC Bacău, care mi-a spus că aceștia sînt în partidul lui. Este o eroare de redactare și nu își vor pierde funcțiile”, ne-a declarat Traian Milon. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.