Scandalul investițiilor de la Direcția Apelor din Bacău pare fără sfîrșit. Ultima bombă din acest întreg scandal o reprezintă faptul că printre firmele care au executat proiectele tehnice ale investițiilor care trebuie efectuate pe cursurile de apă din bazinul Siret, cele mai multe lucrări, dar și cele mai bănoase, au fost executate de firma Aquaproiect București. O firmă care printre alți acționari își trece la dosarul de firmă de la Registrul Comerțului și societatea Distribution Oil a lui Corneliu Iacobov. Numai pentru proiectele la lucrările care se vor efectua pe Trotuș, firma Aquaproeict a încasat 430.000 de lei noi, adică 4,3 miliarde de lei.
Firma Aquaproiect din București aproape că deține monopolul asupra proiectelor tehnice care s-au făcut pentru investițiile de pe cursurile de apă din bazinul Siret. Cel puțin așa rezultă dintr-o situație de lucrări în care sînt prezentați și proiectanții lucrărilor. Numele Aquaproiect apare în dreptul proiectelor executate pentru lucrările care se vor executa pe Trotuș. Rîul a fost împărțit în două tronsoane: Amenajare rîu Trotuș și afluenți pe tronsonul Comănești – Urechești, pentru care proiectarea a costat 1,7 miliarde de lei, și Amenajare rîu Trotuș și afluenți pe tronsonul Ghimeș – Comănești, unde costurile pentru proiectare au fost aproape duble, 2,6 miliarde de lei. O altă proiectare, la fel de costisitoare, a prins firma Aquaproiect și pentru lucrările din Vrancea, de la Vadu Roșca. Ministerul Mediului și Apelor a achitat firmei proiectante alte 2,6 miliarde de lei pentru proiectul tehnic al lucrărilor care se efectuează pentru consolidarea și refacerea malurilor și a digurilor de pe partea dreaptă a rîului Siret, pe sectorul Vadu Roșca – Nănești. Celelalte proiecte pe care le-a obținut firma Aquaproiect nu depășesc 800 de milioane de lei. Acești bani au fost achitați, de exemplu, pentru proiectul care se referă la lucrarea Tăiere de cot rîu Siret la Cotu Gros și Schineni în Bacău, sau peste un miliard pentru proiectele executate la lucrările din comuna Tamași.
Aquaproiect, firma lui Iacobov și a nevestei fostului ministru al apelor
Aquaproiect a intrat în atenția publicului larg în momentul în care s-a descoperit că toată arhiva hidrotehnică a Românei se află în mîinile acestei firme și că printre acționari se regăsește Corneliu Iacobov și Leontina Ilie, soția fostului ministru al Apelor, Aurel Constantin Ilie. Firma Distribution Oil, al cărei acționar majoritar este tot Corneliu Iacobov, se regăsește și la ora actuală în structura acționariatului firmei de proiectare bucureștene. Scandalul a fost imens în anul 2004, cînd după inundațiile din Banat s-a descoperit că pe hîrtie fuseseră executate zeci de proiecte tehnice și topografice de firma Aquaproiect, lucrări plătite, dar niciodată executate. De cum s-a instalat noua putere și noul ministru al Mediului și Apelor, Sulfina Barbu a cerut un raport despre toată situația. Deși rezultatul raportului, extrem de dur, a dus la sesizări penale, totul a rămas în coadă de pește și a intrat în uitare. Mai mult, în cursul anului trecut, tot prin metoda încredințării directe, firma a intrat în grațiile noii puteri de la Ministerului Mediului și Apelor, și i-au încredințat proiectările tehnice ale lucrărilor hidrologice de pe cursurile de apă care au produs inundații anul trecut. Cele mai multe sînt în Moldova, pe bazinul rîului Siret. în discuția pe care am avut-o săptămîna trecută cu membrii conducerii Direcției Apelor Siret, aceștia ne-au explicat că proiectarea lucrărilor hidrologice s-a făcut și prin încredințare directă, și prin licitație, la Minister, pentru simplul motiv că Direcția Apelor Siret nu a avut personalitate juridică pînă la începutul acestui an. „Și apoi, cei de la Aquaproiect sînt oricum deținătorii întregii arhive hidrotehnice a României, și dacă ar fi primit o altă firmă lucrarea de proiectare, ar fi trebuit să ia în calcul și taxa pe care ar fi achitat-o la Aquaproiect pentru punerea la dispoziție a arhivei”, ne-au lămurit funcționarii de la Direcția Apelor Siret. Cert este că managerul Aquaproiect, Liliana Drăgan, a fost audiată la PNA pentru modul în care firma pe care o conduce a primit aceste lucrări. Dar, după o învălmășeală cruntă la fostul PNA, totul a rămas incert și nu se mai știe nimic de stadiul acestor dosare. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.