După două etape „de foc”, FCM Bacău are parte, astăzi, de un meci, cel puțin teoretic, ceva mai accesibil, motiv pentru care principalul Cristi Popovici nici nu concepe să plece de la Snagov fără cel puțin un punct. „Mergem, clar, la victorie. Fie și numai poziția celor două echipe, o proaspăt promovată din eșalonul trei, în cazul Snagvului, și o fostă divizionară A, în cazul nostru, ne dă dreptul să sperăm la cele trei puncte”, a declarat tehnicianul băcăuan. De altfel, trei puncte aduse de la Snagov, coroborate cu alte trei puncte, destul de probabile, din meciul de sîmbătă cu Prefab 05 Modelu, i-ar aduce pe băcăuani la ^2 în ceea ce privește zestrea de puncte. Principalul băcăuan va avea la dispoziție, pentru meciul de la Snagov, tot lotul de jucători, nici un băcăuan nefiind accidentat sau suspendat. Cristi Popovici a lăsat, însă, să se înțeleagă că, nemulțumit de prestațiile lui Tănasă și Boghian, atacanții titulari în meciul cu Petrolul Ploiești, va începe cu o nouă linie de atac, în care se vor regăsi, foarte probabil, Verdeș și Liutec. La rîndul său, Beceru a impresionat plăcut în partida cu „găzarii” și nu este exclus ca să apară și el pe teren din primul minut. întîlnirea de astăzi, care se va derula pe stadionul din localitatea Ghermănești, va începe la ora 18,00 și va fi arbitrată de o brigadă exclusiv gălățenă cu Marius Bocăneală la centru, care va fi ajutat la cele două tușe de Daniel Burloiu și Cătălin Savu. Programul complet al etapei: FC Snagov – FCM Bacău, Prefab 05 Modelu – Cetatea Suceava, Delta Tulcea – Dunărea Galați, Dacia Unirea Brăila – Sportul Studențesc, Chimia Brazi – Dunărea Giurgiu, FC Brașov – FCM Cîmpina, Gloria Buzău – Forex Brașov, Petrolul Ploiești – FC
Botoșani, FC Săcele – CS Otopeni. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.