Victor Leahu, șeful Poliției piețelor din Bacău, a fost destituit din funcție ieri, în urma unei ședințe fulger, de către Constantin Scripăț, viceprimar de Bacău. Viceprimarul spune că decizia a fost luată după ce în repetate rînduri i-au ajuns la urechi plîngeri despre activitatea din piață. „Nu se mai putea lucra. Am cerut destituirea lui Leahu pentru că nu se ocupa de treburile ce i-au fost trasate. Mi-au ajuns la urechi mai multe lucruri și, pînă la urmă, am stabilit că Leahu trebuie demis pentru incompetență. în locul său l-am numit pe Petrică Cadar și, deocamdată, Leahu va fi adjunctul său”, ne-a explicat Scripăț. Viceprimarul a adăugat că demiterile nu se vor opri aici. El ne-a explicat că acest sfîrșit de lună va fi presărat cu demiteri și schimbări de personal. „Tot mai des aud de mafia piețelor. Ba că sînt mînă în mînă cu Poliția primăriei, ba că au fraternizat cu șefii pieței. Așa nu se mai poate! Am făcut verificări și se adeveresc multe dintre ele. Pînă la sfîrșitul lunii, vom face concurs pentru șefia piețelor și vom termina cu interimatul și voi mai schimba niște oameni. Prin piață nu se mai poate circula acum din cauza lor, nu din cauza comercianților”, ne-a mai spus Scripăț.
Destituirea nu e destituire
Șefii Poliției Primăriei Bacău neagă însă toate spusele viceprimarului Scripăț. Ei spun că este o simplă rotire de cadre, care se întîmplă în fiecare an de cel puțin două ori. „Nu a fost nimeni destituit. Cam o dată la două luni, mutăm șefii de echipe între ei. Așa e regula la noi. Și acum, tot așa s-a întîmplat. Am pus șeful de la Singuranță publică, la piață, și pe cel de la piață o să-l aducem la Siguranță publică. Acum, Cadar este șef la piețe și Leahu este adjunct pînă cînd va învăța Cadar cum să se descurce pe noul post”, ne-a explicat Benone Tocilă, șef Siguranță publică în cadrul Poliției Primăriei Bacău. (Alexandru COVACI)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.