Varietăți critice

Pe o temă dată

Constantin CĂLIN

Un prieten, scriitor, mi-a propus să reflectez la „recunoașterea valorilor”. Deși nu-i formulată interogativ, tema presupune mai multe întrebări. Prima e: sînt recunoscute valorile? Răspunsul meu cel mai direct ar fi: nu. Societatea românească de azi e departe de a fi o meritocrație. Ce împiedică recunoașterea lor? Lipsa (sau, mai exact, ignorarea) criteriilor axiologice; o percepție deformată de climatul actual. Răul pornește de jos. Nu există o educație pentru valori, în primul rînd pentru valorile inimii: sensibilitate, delicatețe, politețe. Nu există o educație pentru muncă, perseverență, economie. Nu există o educație pentru comprehensiune și moderație. Vanitatea ne-a cuprins aproape pe toți. Admitem orice corupție ca să ne-o satisfacem. De pildă, vanitatea de a-mi fi evidențiat copilul la grădiniță, băiatul (același) în liceu, tînărul în facultate. Pătesc taxe exorbitante, cumpăr examene. âi netezesc fiecare etapă pentru o carieră de (noul nomenclator fascinează) manager, expert, consilier, PR etc. Poți să umbli, ca Diogene, cu lumînarea în mînă, și n-ai să găsești (ori ai să găsești foarte puțini) elevi și studenți care să-ți declare: „eu iubesc binele, frumosul, adevărul, dreptatea”. Calea care interesează cel mai mult e cea care duce spre cîștig. Fiecare gest e gîndit în perspectiva unor eventuale avantaje: „Mie, ce-mi iese ?”. Un suflet astfel orientat e pregătit pentru hedonism, nu pentru „recunoașterea valorilor”. „Idealul” (în afară de cel de a trăi în opulență), „legea morală” nu-l preocupă nici măcar teoretic: „chestii depășite, din alte secole!”. Mă prenumăr printre cei ce continuă încă să se emoționeze în fața exemplelor de avînt și generozitate. Constat însă că ele sînt din ce în ce mai rare, inclusiv (dacă mi-i îngăduit să mă exprim așa) în „tagma” noastră, unde devotamentul față de cauzele nonprofit e quasiabsent. Ce ne pasă nouă de invazia Irakului, de masacrul de la Cana Galileii, de minerii morți în accidente, de femeile încarcerate pentru o amendă meschină și, nu în ultimul rînd, de macularea clasicilor ori a celor mai importanți dintre contemporani? A ieși din rînd și a striga e un risc; „obiecțiile de conștiință” pot provoca retorsiuni foarte dure. Comodă, această pasivitate e, nu doar într-un caz sau două, sinonimul oportunismului și al lașității. Avem, iată, sute de „boieri ai minții” (cînd s-au făcut, nu știu) care trăiesc aievea visul de „dinasticism” al unor scriitori de odinioară, – aceia săraci, bolnavi, umili. N-au insule și castele, dar „trăiesc bine”. De la ei (majoritatea niște „burghezi” cu inima mutată pe dreapta) te poți aștepta cel mult la ricanări, cînd ceva nu le convine, nu și la proteste. Ceea ce contează în ochii lor e conservarea propriilor poziții. Democrația „originală” postdecembristă i-a favorizat să se constituie în oligarhie. Totalitară (cum altfel?!), aceasta cumulează funcții, fabrică standarde, impune canoane. Dacă totuși există polemici și o bîzîială continuă, explicația e că, de orice fel ar fi (literară, universitară, artistică etc.), oligarhia are subordonații și mercenarii săi, care o apără sau îi multiplică actele de voință. Țintele lor: independenții, outsiderii și toți care nu și-au falsificat nici biografia, nici discursul și mai simt încă normal. Aparent alăturea cu tema, observațiile de mai sus sînt în realitate strîns, indisociabil legate de ea. Să ne amintim cine triumfă azi în varii domenii: „oamenii în top”, „pe val”.
în politică, succes au cei (vorba unuia dintre ei, d-l Mircea Dinescu) „tari în gură”. în economie – cei capabili de escrocherii și malversațiuni. în literatură – cei „trendy”, „comerciali”, apți de compromisuri cu conștiința lor estetică, și care uneori au în spate trusturi de presă sau edituri puternice. Marketingul seduce publicul și îi orbește pe unii dintre comentatori. (Cîte cronici nu sînt altceva decît „publicitate mascată”!) Odată pe an, se ajunge la jurizări, iar acestea se desfășoară cam peste tot (asociații, filiale, societăți etc.) ca în romanul d-nei Magda Ursache, „Bursa de iluzii”, într-o atmosferă de controverse interminabile și de tranzacții. De altminteri ar fi naiv să credem că bătăliile pentru premii sînt bătălii axiologice, iar cei ce judecă – niște inși din categoria „sufletelor tari”, de o dezinteresare completă și de o onestitate deasupra oricărui dubiu. Din contra, în destule cazuri, votul e dat pe bază de do ut des (adică troc) persoanelor (cu trecutul și prezentul lor), nu operelor.
în atare condiții, nu pot fi decît sceptic în privința „recunoașterii valorilor” și prudent în fața celor omologate. Scepticismul meu e inspirat, totodată, de modestie: consider că orice „(re)cunoaștere” e parțială, ceea ce la rigoare n-ar fi greu de demonstrat cu cifre. în fiecare an, de pildă, la noi se publică peste o mie de cărți de literatură, iar cei mai harnici dintre critici nu pot citi mai mult de o sută – o sută cincizci. (Unde mai intră cărțile străine și relecturile?). Restul (nouă sute sau opt sute cincizeci) le rămîn necunoscute. Cum să formulezi, atunci, un diagnostic de certitudine într-un climat confuz (ca acela pe care l-am descris) și în lipsa comparațiilor? în fine, sînt sceptic pentru că știu că nu puține cărți și-au dobîndit o „soartă” favorabilă abia după un deceniu sau două de la apariție. E posibil așadar ca una dintre cele nici măcar semnalate acum să se impună, la fel, în viitor. „Recunoașterea” e un proces complex, de durată, nu rareori imprevizibil, rezultatul însumării unor opinii venite de la persoane nici ele prea băgate în seamă; o operațiune a unor solitari și a unor colectivități. în ceea ce mă privește, pentru a încheia, mărturisesc că, mefient față de „modă” și de „reclamă”, nu „recunosc” decît lucrurile mustind de umanitate, care mă conving și despre care aș putea spune un cuvînt documentat. Firește, multe din ele sînt „lucruri din trecut”.e macularea clasicilor ori a celor mai importanți dintre contemporani? A

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!