Pro musica

Istoria jazz-ului: Be-Bop (2)

Radu CIOBANU

Am aflat, în episodul precedent, povestea fascinantă a nucleului fondator al acestui gen care a inovat definitiv limbajul jazzistic, influențîndu-i întreaga evoluție ulterioară. Pe lîngă importanța muzicală, bop-ul coincide cu o conștientizare politică a negrilor.
Personalitatea uriașă a lui Charlie Parker, modul în care s-a identificat cu stilul muzical pe care l-a impus împreună cu ceilalți parteneri de la Minton’s, destinul său tragic care a stat sub semnul abuzurilor de droguri și alcool au constituit o legendă și totodată subiectul unor analize complexe.
în 1987, cunoscutul actor și regizor Clint Eastwood i-a dedicat un film biografic care reconstituie, cu rigoare și exactitate, atmosfera acelei epoci. Meritul filmului Bird este că apare purificat, despuiat de minciunile holywoodiene consacrate muzicii negre. Eastwood nu ezită, pe deplin conștient, nu numai să aleagă play-back-ul, ci să și reorchestreze solourile lui Charlie Parker, izolate de acompaniamentul înregistrărilor originale, adesea de mediocră calitate tehnică. Alegerile lui Eastwood se vor în totală adecvare cu frazeul lui Parker, privilegiind densitatea, viteza și virtuozitatea genialului muzician.
Nu se poate susține că mișcarea be-bop s-a rezumat doar la grupul fondator pe care l-am evocat în episodul precedent. Alături de acesta se cuvin evocați și numeroși alți muzicieni care și-au pus amprenta asupra istoriei jazzului, absorbind – fie și numai pe perioade de timp limitate – experimentele bopperilor. Trompetistul Miles Davis, pianistul Bud Powell, toboșarul Max Roach, saxofoniștii Gene Ammons, Dexter Gordon, Sonny Stitt și Al Cohn, basiștii Oscar Pettiford, Charles Mingus și Al Mc Kibbon și mulți alții au contribuit la impunerea noului stil muzical.
Se cuvin amintite, totodată, temele celebre, capodopere ale genului be-bop care au devenit ulterior adevărate standarde ale jazzului de pretutindeni: Round Midnight (compozitor Thelonious Monk); Boplicity (Miles Davis); Groovin’ High (Dizzy Gillespie); Koko, Ornithology, Salt Peanuts datorate lui Charlie Parker. Nu pot fi uitate compozițiile Hot House și Manteca aparținînd lui Dizzy Gillespie, precum și titlurile pianistului Bud Powell: Dance of the infidels sau Parisian Thoroughfare, ca și înregistrările grupate sub titlul „Genius of modern music” apărute la casa Blue Note sub numele lui Thelonious Monk.
Fără pretenții de exhaustivitate, sperăm să vă fi oferit o imagine asupra acestui capitol crucial din istoria jazzului. (Va urma). Helvetica-R e lui Thelonious Monk.
Fără pretenții de exhaustivitate, sperăm să vă fi oferit o imagine asupra acestui cap

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!