După ce aproape două zile au avut oprită căldura și apa caldă, locatarii Asociației de Proprietari Călugăreni 114 au plătit o sumă record la întreținere. Cel puțin așa susține Ionel Dogaru, președintele asociației, cel care a luat această măsură de constrîngere. „în ultimele două zile, am plătit la CET facturi în valoare de 129 de milioane de lei. Măsura draconică impusă, de sistare a apei și gazului, a dat randament, iar locatarii au înțeles că și facturile la utilități trebuie achitate, pentru că asociația nu este o societate de binefacere”, ne-a declarat Ionel Dogaru. Joi dimineață, la asociația lui Ionel Dogaru a fost oprită apa rece și gazul la cinci blocuri, din cauza datoriilor care depășeau, la fiecare bloc, 50 de milioane de lei. Dogaru susține că au fost blocuri care, în cele două zile de secetă, au achitat și 36 de milioane de lei. Măsura de sistare luată, în premieră, de conducerea unei asociații din Bacău, ar putea fi aplicată pentru alte 25 de scări de bloc din aceeași asociație care urmează în topul datornizilor. Cele 129 de milioane de lei încasate de la datornici au fost virate în contul CET, unde asociația avea datorii de peste un miliard de lei vechi. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.