Bîjbîind după puncte
* FCM Bacău – Prefab 05 Modelu 1-0 (1-0), în etapa a IV-a a ligii a II-a, seria I
1-0, min. 15: Bobi Verdeș înscrie cu o lovitură de cap plasată
Stadion Municipal; spectatori: 200
FCM Bacău: Manea – Doltea, Geamăn, Vrânceanu, Isac – Beceru, Mavriche, Trofin, Matei (67′ R. Marin) – Boghian (61′ Liutec), Verdeș (48′ Tănasă). Antrenor: Cristi Popovici.
Prefab Modelu: D. Mihai – Bold, Diță, Gațu, Ilie (33′ M. Jianu) – Păunescu (53′ Feher), Radu, Olariu, Doicaru – Vasiliu, Ivan (59′ Șerban). Antrenor: Marian Bucurescu.
Cartonașe galbene: Trofin (88′) / Bold (43′), Olariu (68′).
Arbitri: Gabriel Mocean (Cîmpia Turzii) – Mirel Albon (Cluj Napoca), Joszef Fodor (Odorheiu Secuiesc).
Unul din puținele lucruri pe care antrenorul Cristi Popovici le știa despre cei de la Prefab Modelu se referea la caracterul arțăgos al formației lui Marian Bucurescu și băcăuanii aveau să se convingă pe propria piele de acest lucru încă din start. Oaspeții încep tare și, spre mirarea asistenței de pe Stadionul Municipal, trec pe lîngă deschiderea scorului după numai patru minute de joc, Ivan ratînd de puțin întîlnirea cu mingea după o centarea venită de pe partea dreaptă. Băcăuanii își aduc aminte că sînt, totuși, o fostă divizionară A și, încet-încet, se mută în terenul advers și, după zece minute, deschid scorul. Isac execută bine o lovitură liberă și, găsit liber în mijlocul careului, Bobi Verdeș trimite o lovitură de cap plasată, care face inutil plonjonul lui D. Mihai. Băcăuanii continuă să domine, dar Matei (20′), Verdeș (36′) sau Trofin (43′) irosec ocaziile avute. Debutul mitanului doi aduce accidentarea lui Verdeș, schimbarea acestuia cu Tănasă însemnînd și dispariția puținelor ocazii băcăuane. De altfel, degetele unei mîini sînt prea multe pentru a numără ocaziile de gol din repriza a doua, cele două formații preferînd să ducă o luptă surdă la centrul terenului. Noroc șutul lui Trofin (78′), dar mai cu seamă cel al lui Olariu (87′), care animă puțin finalul partidei.
Cristi Popovici: „Sînt mulțumit de rezultat, dar nu și de joc. Din păcate, continuăm să nu avem forță în atac și ne bazăm doar pe fazele fixe, care ne permit să înscriem. Pe Bobi Verdeș l-am schimbat pentru ca a acuzat crampe, în timp ce Matei are, din cîte se pare, probleme la inghinali”.
Marian Bucurescu: „Primul și ultimul sfert de oră ne-au aparținut, dar, din păcate, nu am reușit să marcăm. Oricum, în condițiile în care am format echipa doar cu o lună în urmă și am avut trei juniori în teren, sînt mulțumit de jocul băieților. Sper ca în scurt timp să închegăm o echipă pemăsura condițiile pe care le avem și să ne batem pentru promovare, obiectivulk pe care și l-a propus domnul Miluț, patronul nostru”. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.