Trei elevi de la cercul de sculptură ce activează pe lîngă Palatul Copiilor din Bacău, însoțiți de profesorul Mihai Popa, participă în aceste zile la Olimpiada Națională „Meșteșuguri artistice tradiționale”, găzduită de Complexul Național Muzeal „Astra” din Sibiu. Dumitru Ficuță, inspector pe probleme educative în cadrul Inspectoratului Școlar Județean, spune că la acest concurs participă copii cu vîrste cuprinse între 6 și 18 ani, cîștigători ai locurilor I la fazele județene organizate de inspectoratele școlare, care au deprins unul dintre meșteșugurile tradiționale în familie, de la mari maeștri, membri ai Academiei Artelor Tradiționale din România, în școală sau la cluburile copiilor și elevilor. Meșteșugurile tradiționale acceptate în concurs sînt: olărit, țesut, brodat, confecționat podoabe, cojocărit, curelărit, sculptură în lemn, prelucrarea sau decorarea metalelor, osului sau cornului, confecționat de instrumente muzicale, pictură de icoane pe lemn sau pe sticlă, încondeiat de ouă sau împletit fibre vegetale. în plus, copiii participă la această olimpiadă îmbrăcați în costumul popular specific localității de origine. „Tot în cadrul acestei olimpiade are loc și cea de a XIV-a ediție a Concursului Național de Pictură Religioasă „Icoana din sufletul copilului”, organizată sub înaltul patronaj al Patriarhiei Române”, mai adaugă inspectorul Ficuță. (Elena SOLOMON)u împletit fibre vegetale. în plus, copiii participă la această olimpiadă
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.