Ceea ce în Occident se întîmplă de multă vreme, la noi în județ abia acum va fi pus în practică. Persoanele care nu fac dovada asigurării la sănătate nu vor mai fi ținute în spital decît atît cît viața lor se află în pericol. Imediat ce, fie și după un accident suferit, unui pacient neasigurat i-au fost restabilite funcțiile vitale ale organismului, el va mai rămîne în spital doar dacă plătește spitalizarea sau contribuția la asigurările de sănătate pe o perioadă considerabilă.
Majoritatea neasiguraților preferă externarea
„Pentru cei care nu reprezintă urgențe medico-chirurgicale, internarea se face doar în baza dovezii calității de asigurat. Dacă nu demonstrează cu document legal aceasta, nu beneficiază de spitalizare. Nu se pune o asemenea condiție doar la cei care sînt cazuri urgente și numai atîta timp cît starea lor le periclitează viața. în momentul în care au ieșit din această situație sînt atenționați că mai departe vor trebui să plătească spitalizarea. Cînd aud despre aceasta, cei mai mulți solicită externarea”, declară Natalia Jicmon, director de îngrijiri medicale, purtătorul de cuvînt al SJU. în primele șapte luni din acest an, în SJU au fost internate în regim de urgență 1.623 persoane neasigurate. Marea majoritate au fost externate imediat ce viața lor nu a mai fost în pericol, ele neavînd bani să achite spitalizarea. „Nu avem cum să le mai ținem în continuare în spital, deoarece toate aceste cazuri le comunicăm nominal și cu codul numeric personal la Casa de Asigurări de Sănătate. Aceasta verifică în fiecare caz în parte perioada de internare, dacă a fost o urgență și dacă s-a depășit durata medie de spitalizare”, a mai spus Natalia Jicmon.
Nici o sută de milioane de lei din taxa pe spitalizare
Potrivit Legii 95/2006, persoanele care nu au cotizat la Sănătate vor beneficia de îngrijiri medicale în spital doar dacă situația lor reprezintă o urgență medico-chirurgicală, adică, de exemplu, au făcut infarct, au suferit un accident vascular cerebral ori au fost victima unui accident casnic sau de circulație etc. Lor li se acordă îngrijirile medicale de urgență gratuit, după care au de ales, fie plătesc spitalizarea pentru perioada cît mai stau internați, fie achită la Casa de Asigurări de Sănătate contribuția de 6,5 la sută din salariul minim brut pe economie sau venitul impozabil realizat, pe o perioadă de cinci ani. în primul semestru, din plata zilelor de spitalizare la SJU s-au adunat numai 98.340.000 lei, bani care, în majoritatea cazurilor, provin de la cei care au provocat un accident și victima a necesitat internarea. în rest, după cum s-a văzut, aproape toți cei neasigurați internați în regim de urgență au părăsit spitalul imediat ce starea lor le-a permis, pentru a nu suporta costul îngrijirilor medicale.
Aproape 150.000 de băcăuani, neasigurați
Totuși, unii dintre cei neasigurați, conștienți că nu este exclus ca vreodată să ajungă, din nou, în spital și să fie puși la plată, au preferat să încheie contract de asigurare la sănătate. De la începutul anului și pînă la sfîrșitul lunii iulie, numărul persoanelor care au încheiat contract direct cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău a crescut cu aproape 3.000. în prezent, la CAS Bacău achită personal această contribuție 19.035 asigurați. Dintre aceștia, 3.515 sînt liber profesioniști, 3.425 – agricultori, 9.501 – persoane fără venituri, 2.551 – cu venituri sub salariul minim pe economie, iar 43 au asigurare facultativă. La sfîrșitul anului trecut, aveau un astfel de contract 17.603 persoane. în același timp, din cei 725.000 de locuitori ai județului, numai 577.000 dovedesc calitatea de asigurat. Așadar, aproape 150.000 persoane sînt neasigurate. Dintre ele, cele care vor avea nevoie de un serviciu medical, pentru a nu suporta contravaloarea acestuia, vor fi nevoite să se prezinte la CAS Bacău ca să se asigure. Ele vor trebui să scoată din buzunar cel puțin 13,5 milioane lei. Pentru cei care nu sînt asigurați, contribuția de 6,5 la sută din salariul minim pe economie (în cazul celor lipsiți de venit) sau din venitul impozabil se calculează pe ultimii cinci ani, și nu pe trei ani. Cît privește costul unei zile de spitalizare, acesta este de minimum un milion de lei. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.