Pensionarii băcăuani abordați în stradă de persoane suspecte ce pretind că ar fi salariați ai Casei Județene de Pensii (CJP) și promit pensii mai mari în schimbul unor sume de bani sau al unor bunuri, sînt sfătuiți de autorități să se adreseze fără întîrziere organelor de poliție. „Ca urmare a înșelăciunilor cărora le-au căzut victime unii bătrîni, fapte comise de indivizi care se legitimau ca fiind inspectori de teren ai instituției noastre, atragem atenția tuturor beneficiarilor că noi nu delegăm persoane pentru a face teren și că orice date cu privire la situația pensiilor se obțin numai de la sediul nostru de pe strada Ioniță Sandu-Sturdza 63 Bacău sau la numerele de telefon 511366 și 512279”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvînt al CJP, Dragoș Isvoreanu. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.