Municipiul Bacău este momentan nepregătit pentru atacuri aeriene. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Constantin Ene» (ISU), numai zece la sută dintre adăposturile de protecție civilă din oraș sînt în stare funcțională. „93, adică majoritatea, aparțin Consiliului Local. Cîteva se află la subsolul unor construcții deținute de persoane fizice sau societăți. Prea puține pot asigura populației condițiile minime de adăpostire în situații de urgență, în principal din cauza lipsei de fonduri pentru repararea lor”, a declarat purtătorul de cuvînt ISU, locotenent-colonel Corneliu Cotumbeanu. Autoritățile sînt ceva mai pregătite în ceea ce privește sistemul de alarmare. „Există 85 de sirene în Bacău și mai multe sute în restul județului. Toate sînt uzate fizic și moral, dar încă funcționează și le testăm periodic. în schimb, pe mai multe baraje am instalat un sistem electronic de înștiințare-alarmare performant, care permite înregistrarea sau chiar difuzarea pe viu a unor mesaje vocale”, a mai spus oficialul. Pe viitor, a completat el, sirenele electrice din Bacău vor fi înlocuite cu unele electronice, cele vechi urmînd să fie redistribuite către mediul rural. „în comune ne-am lovit de situații în care oamenii au construit acoperișuri peste sirene. Așa s-a întîmplat în comunele Livezi și Agăș, unde ne-am văzut nevoiți să repoziționăm dispozitivele”, a încheiat reprezentantul ISU. (Silvia GHERGUȚ, Alin LEANCĂ)de alarmare. „Există 85 de sirene î
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.