în anotimpul lucrărilor de anvergură în construcții și la spațiile verzi, muncitorii fără calificare rămîn în topul cererii de locuri de muncă pe care patronii băcăuani o fac cunoscută prin intermediul Forțelor de Muncă. în cadrul bursei muncii pentru această săptămînă, posturile amintite ocupă locul secund în topul preferințelor angajatorilor, după cele de confecționer îmbrăcăminte. Astfel, locurile de muncă oferite la ora actuală persoanelor în căutare de serviciu sînt următoarele: trei agenți comerciali, un betonist, cinci bucătari, șapte călcători, un cocător, 121 confecționeri îmbrăcăminte, doi confecționeri ambalaje carton, patru ctc-iști, doi depanatori, 23 dulgheri, trei electricieni, 15 electromecanici, zece faianțari, 15 fierari betoniști, doi finisori, trei ingineri constructori, trei instalatori, nouă lăcătuși, patru mecanici auto, 38 muncitori necalificați, un motorist, 13 mozaicari, un patiser, șapte sudori, doi spălători auto, cinci tîmplari, 13 vînzători, un vopsitor auto, doi vulcanizatori, 36 zidari și 11 zugravi. Bursa mai conține cîteva posturi adresate persoanelor cu dizabilități: doi coafori, zece confecționeri îmbrăcăminte, șapte cusători încălțăminte, doi frizeri, doi manichiuriști, un sortator produse și un vînzător. Informații suplimentare despre condițiile de angajare se pot afla de la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău, situat în strada I. S. Sturdza. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.