Oricine a avut, cîndva, de mult, o perioadă în viața sa cînd purta cu mîndrie statutul de fan. Acele momente în care ai în suflet o mîndrie de neînchipuit, iar întreaga ta fericire este canalizată pe un singur scop, acela de a strînge, de a colecționa cît mai multe materiale (poze, articole,etc.) cu acel ceva care te-a motivat, care te face să te simți cu totul deosebit.
Uneori, admirația față de acel ceva este ridicată la un statut mult mai înalt, cel al fanatismului, care prezintă ușoare tente ale unei obsesii. Cum apare? Destul de simplu. Este suficient ca un cîntec, o imagine sau orice altceva să creeze o trăire intensă de moment, să ofere ceva de care avem nevoie, sau să se identifice cu starea prezentă atunci în inima noastră.
Relația între cel idolizat (fie un cîntăreț, actor etc.) și fanul, este una bazată pe feedback, adică cel care oferă mesaje, trăiri, sfaturi prin creațiile sale (muzică, film etc) ajută la crearea unei stări de bine în sufletul fanului care, la rîndul său, produce în interiorul său o dragoste superficială față de cel care a oferit.
Fanatismele se declanșează foarte ușor și spontan, dar cu toate astea sînt extrem de rezistente, după trecerea timpului mereu existînd o plăcere deosebită în a-ți aminti că ai fost odată și tu fan.
Partea negativă a fanatismului este în primul rînd atenția și devotamentul fanului mult prea mare fața de cineva/ceva. Acesta pune stăpînire cu totul pe persoana lui, de unde interesul față de propriile nevoi și plăceri scade. Singurul lucru care stă în centrul universului lor este idolul care practic conduce lumea fanului, creindu-i o oarecare dependență.
Însă viața adolescentului este însăși un fan, un fan al maturității, după care tînjește zi de zi, și pe care caută să o simuleze într-un mod cît mai credibil. (Noémi CRISTESCU)
Lasă un răspuns