În cadrul Programului de dezvoltare a infrastructurii în spațiul rural, Guvernul României a alocat o primă tranșă de 73.322 mii RON, în vederea finanțării cheltuielilor necesare pentru proiectare și asistență tehnică. În cadrul acestui program, a fost selectat în baza criteriilor de eligibilitate și „Proiectul de construcție a sistemului de canalizare a apei menajere în cartierul Vermești” din orașul Comănești, pentru care a fost repartizată, în prima fază, suma de 77.000 RON. „Am purtat o serie de discuții cu locuitorii din Vermești pentru a afla și părerea acestora privind lucrările care se vor desfășura în zona lor”, ne-a precizat viceprimarul orașului Comănești, Nicolae Ciocan.
„În urma discuțiilor am convenit, printre altele și asupra extinderii conductei de canalizare în cartierul învecinat, Șipoteni, existînd și alte propuneri pentru realizarea unei infrastructuri adecvate”. Cetățenii au înțeles că în final vor beneficia și de alte facilități, cum ar fi: asigurarea în caz de inundații; reabilitarea și modernizarea întregului sistem de canalizare a apei menajere, a străzilor; construirea de poduri și podețe. Valoarea totală a investiției va fi de 4.000.000 RON, urmînd ca lucrările să înceapă în 2007″, a mai afirmat viceprimarul Nicolae Ciocan.
Din această primă tranșă a fost alocată și suma de 155.000 RON pentru „Proiectul de construcție de punți pietonale peste rîul Trotuș, în punctele Gara Asău și Lunca Asău și extindere pod din beton în comuna Asău”. (Romulus Dan BUSNEA)z de inundații; reabilitarea și modernizarea întregului sistem de canalizare a apei menajere, a străzilor;
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.