Scandalul panourilor publicitare stradale
Municipalitatea băcăuană a reușit să iasă cu fața curată din scandalul panourilor publicitare care a fost declanșat de consilierul conservator Petrică Munteanu: a modificat Regulamentul de Urbanism Comercial. Alesul local a acuzat că executivul Primăriei Bacău s-ar face că nu observă anumite nereguli privind amplasarea panourilor întrucît „cineva ar primi șpagă”. Acum, după modificarea Regulamentului de Urbanism Comercial, toate panourile publicitare din oraș sînt amplasate perfect legal. Oriunde s-ar afla.
Consilierul Petrică Munteanu – de la Partidul Conservator – a acuzat în mai multe rînduri că executivul Primăriei Bacău închide ochii în fața panorurilor publicitare amplasate pe trotuarele din oraș. într-una dintre ședințele Consiliului Local de anul trecut, el a acuzat chiar că primăria permite amplasarea panourilor pe trotuare, în ciuda prevederilor Regulamentului de Urbanism, deoarece cineva ar primi șpagă pentru asta. Scandalul declanșat de acuzațiile lui Munteanu s-a încheiat cam în coadă de pește: viceprimarul Onica a negat inițial că ar exista astfel de panouri, însă, cînd s-a propus să se meargă pe teren pentru a se verifica acest lucru, el a refuzat, motivînd că pleacă în concediu.
Pe de altă parte, municipalitatea a obținut, în decembrie anul trecut, votarea unui proiect de hotărîre prin care articolul 42 din Regulamentul de Urbanism Comercial, adoptat cu numai jumătate de an înainte, era modificat astfel încît să permită amplasarea panourilor pe trotuare: „Se interzice amplasarea panourilor de afișaj și reclame pe alei, trotuare, căi de acces, fără a deține autorizație de construire și/sau autorizație de amplasare și profil de activitate emisă de primarul municipiului Bacău”. Vechea formă a acestui articol se oprea la „căi de acces”.
Munteanu: „Nu mă las”
„Primăria nu a răspuns întrebărilor mele, însă la ședința din decembrie s-a votat o hotărîre imbecilă și jenantă, care legalizează această ilegalitate”, a declarat consilierul Petrică Munteanu. Lui i se pare ciudată noua formulare a articolului 42, deoarece, spune el, orice panou, ca să fie amplasat, are nevoie de autorizație. Iar din moment ce are această autorizație, poate fi amplasat inclusiv pe trotuar. El spune că i se pare anormal ca pe lîngă trecerile de pietoni să fie amplasate astfel de panouri, deoarece pot exista situații periculoase. „Oricînd poate sări de după un astfel de panou un copil în fața unei mașini și, oricît de atent ar fi șoferul, se poate întîmpla o tragedie”, explică Munteanu. Consilierul municipal zice că nu e deranjat de panourile în sine, care aduc bani la bugetul local, însă consideră că nu e normal ca acestea să fie amplasate în fața unor magazine care încearcă să se facă și ele cunoscute, însă cărora nu li se văd firmele din cauza panourilor. „în concluzie, panourile șicanează conducătorii auto și patronii de magazine, însă ăștia nu dau șpagă”, a încheiat Munteanu, care și-a propus ca la ședința din februarie să repună problema pe tapet.
Poliția Primăriei inventariază panourile
Ionuț Tomescu, purtătorul de cuvînt al Primăriei Bacău, spune că dacă trotuarele sînt mai late pot fi amplasate fără probleme panouri publicitare, iar dacă se va descoperi vreun panou care să stînjenească traficul pietonal, se va acționa la îndepărtarea acestuia. Deocamdată, singurul rezultat al campaniei duse de Petrică Munteanu este că viceprimarul Neculai Onica, în subordinea căruia se află panotajul, a dispus ca Poliția Primăriei să inventarieze toate panourile din oraș, indiferent de mărimea acestora și de amplasament. „După verificarea legalității tuturor panourilor, se vor dispune măsurile care se impun”, a declarat Tomescu. Singura problemă este că e imposibil să se găsească ceva în neregulă: după modificarea Regulamentului de Urbanism Comercial, toate panourile publicitare sînt amplasate perfect legal. Oriunde s-ar afla. (Răzvan BIBIRE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.