Despre fosta Strada Mare a Bacaului prea putini isi mai amintesc cum arata si aproape nimeni nu mai vorbeste despre ea. A fost trecuta in uitare dupa numai o generatie, poate nici atit, de la disparitie. Doar vreun virstnic romantic si melancolic sa o invoce la un pahar de vorba, ca pe o relicva, chemindu-si tineretile sa-i poarte companie. Dar si consolindu-se cu gindul ca nici una, nici cealalta, nu se vor mai intoarce vreodata.
Strada Mare pornea din piata Florescu, actuala Piata a Revolutiei, si se oprea in dreptul parcului Trandafirilor, in „coasta bisericii-catedrala Sf. Nicolae”. Cladiri vechi, insignifiante ca dimensiuni si stil, ce se remarcau tocmai prin absenta cvasitotala a vreunui stil arhitectonic, flancau strada pe ambele laturi. Alcatuiau centrul comercial al orasului. Erau pravaliile evreesti in care gaseai de toate: de la nasturi si luminari, la caiele, potcoave, opinci, costume „de gata” si palarii. Dar si croitorii sau ateliere de cismarie. Frizerii. Case cu usa la strada, cu un singur cat, doar citeva daca se sumeteau cu cite-un etaj si vreun balconas curbat din fier forjat. Pavajul, din piatra cubica tocita si lustruita de cite copite de cai le calcasera de-a lungul vremurilor. Si totusi, strada isi avea pitorescul ei, emana acea atmosfera prafuita de tirg moldovenesc unde timpul se oprise in loc. Calm, praf si apatie.
Cam la doua deceni de la schimbarea regimului politic, pe la mijlocul anilor ’60, un bacauan „cu nume” prin presa Capitalei, a gasit cu cale sa scrie o carte-reportaj, ilustrata cu fotografii alb-negru, pe care si-a intitulat-o „Lumini pe Strada Mare”. Autorul – Victor Kernbach, altminteri un condei consacrat al vremii, prea-slavea cuceririle si transformarile revolutionare ale inca tinarului regim comunist ilustrindu-le cu metamorfozele urbanistice prin care trecuse strada-etalon a orasului. Dar pe care, cu exceptia unor pereti varuiti si a unor ferestre spalate, nu se intimplase nimic altceva. Aparatul propagandistic functiona din plin si cu eficienta.
Fosta Strada Mare e actuala Mihai Viteazu. Ea s-a nascut si arata asa cum o vedfem astazi, datorita unui siretlic, sau unei diversiuni bine pastrata la secret, pusa la cale de cei care conduceau pe-atunci judetul si orasul. Profitind de cutremurul din martie 1977, in urmatoarea noapte au bagat citeva tancuri de-ale armatei, care au zgiltiit bine dughenele subrede, pe citeva chiar le-a pus la pamint, dupa ce fusesera golite de marfuri, iar locatarii evacuati. Raportind a doua zi, la Centru, dezastrele provocate, chipurile, de seism. Ceausescu a inghitit castana, s-au aprobat fondurile necesare si strada a fost reconstruita din temelii.
E greu de spus cum ar fi aratat astazi Strada Mare fara acea ampla, de fapt totala operatie de chirurghie estetica urbanistica. Despre care, insa, nu a fost scrisa nici o carte de reportaj eroic.
Lasă un răspuns