Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău a organizat, în colaborare cu Centrul de Experiențe Pedagogice și Culturale cursul „Comunicare și scriere creativă”, adresat educatorilor, învățătorilor și institutorilor. Cursul este coordonat de prof. Gabriela Gîrmacea la Colegiul Național „Grigore Moisil” din Onești. Obiectivele generale ale programului, așa cum le definesc inițiatorii, sunt cultivarea deprinderilor de a scrie, de a citi și de a împărtăși experiențe, trăiri și canalizarea creativității prin prisma scrisului, în timp ce obiectivele specifice urmăresc „provocarea unui sentiment de satisfacție personală în fața unei compoziții originale”. Evaluarea se va face prin publicarea unei reviste cu materiale realizate de elevi sub îndrumarea cadrelor didactice pe baza programei cursului. „Ne-am gîndit că este bine să cuprindem prin programul nostru de cursuri cît mai multe zone ale județului. Nu suntem la prima colaborare cu acest Centru”, a declarat Gabriel Stan, director CCD Bacău. A doua întîlnire este programată pentru intervalul 19 – 20 mai 2007. (Laura HUIBAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.