Fără prejudecăți

Spiritul epocii

Mihai BUZNEA

După femeie, cu dragostea eternă și sublimă, cel mai mult cîntată de poeți și slăvită de scriitori, a fost munca. Ea, munca – este una din condițiile fericirii – spunea filozoful engles Samuil Smiles, pentru ca românul Al. Vlahuță să fie convins că „sfîntă muncă e aceea/ ce răsplată-n ea găsește”. Comuniștii, la rîndul lor, au emis postulatul conform căruia „munca l-a creat pe om”, pentru ca oponenții lor să ducă ideea mai departe: „dar l-a băgat și-n mormînt…”. Cu toate acestea, nu prea am văzut, și nici măcar n-am auzit ca cineva, pe undeva prin lume, să fi înălțat vreun monument – simbol al muncitorului, al muncii. Deși, dacă e să-i dăm crezare altui mare gînditor (Horatius) „viața n-a dat nimic muritorilor, fără mare trudă”, ceea ce confirmă și întărește convingerea exprimată de Nicolae Iorga: „faima se ruginește dacă nu o cureți prin muncă în fiecare zi”.
Apelul la clasici nu este unul demonstrativ-convențional. Sărbătorită fără prea mare fast de către noi, românii, Ziua Muncii din acest an a însemnat, într-un fel, o tentativă de confiscare de către politicieni. Căci cum altfel am putea numi marșul și marea adunare populară, urmată de chermeză, organizate de liderii PSD-ului în Parcul Izvor din Capitală și la care cei peste zece mii de participanți – simpatizanți, înregimentați sau gură-cască – au fost omeniți cu carnete de membri de partid, cu muzici, distracții, mici și bere, dar și cu lozinci proletcultiste. Sau reuniunile social-democrate și democrate de la Brașov, Cluj, Tîrgoviște, Iași, Sibiu, cu tauri la proțap, fanfare și băuturi ce au curs în valuri.
Pînă mai ieri – alaltăieri vorbeam despre dictatura proletariatului și-i veneram eroii îmbrăcați în salopete. Astăzi avem dictatura politicienilor de toate soiurile și năravurile (proaste); ca și despre o dictatură a profitorilor, a hoților și fățarnicilor. Vedetele de azi ne sînt guvernanții, parlamentarii, afaceriștii, investitorii, băieții deștepți gen Irinel Columbeanu, Gigi Becali, Silviu Prigoană, Adriana Bahmuțeanu, Sorin Ovidiu Vîntu, Vasile Turcu ori Cristi Borcea, cu tot neamul lor. Așa că locurile sînt ocupate de „gulerele albe”. Cele albastre s-aștepte sau „plece unde vor!”. Ce dacă Eminescu spunea, încă dinainte de hotărîrea muncitorilor americani din Chicago, de la 1890, de a proclama 1 mai ca zi a muncii și a solidarității: „Munca este legea lumii modertne, ce nu are loc pentru leneși )…). Cînd munca unei clase dintr-un popor nu mai echivalează drepturile de care se bucură, atunci acea clasă e coruptă (…), are de rezultat moartea reală a unei nații, e tot ce se poate mai rău și mai ucigaș ca sistem”.
Ridicînd munca la rangul de lege și virtute, marxiștii au lansat sintagma „nici muncă fără pîine, nici pîine fără muncă”. în timpurile noastre, lucrurile se întîmplă cam invers: „unii cu oasele rupte, alții cu bucatele pe masă”; o diviziune socială ce definește și dă substanță spiritului epocii: boii ară, caii mănîncă. Și asta se cheamă egalitatea de șanse. Doar nu poți să le ai pe toate, deodată.
Astfel de gînduri și întrebări ne-au dat tîrcoale de acest Armindeni cu miros de narcise și de liliac înflorit. Cît despre un monument, chiar mai multe, ale muncitorului român, proiectul poate să mai aștepte. Acum e zor cu referendumul, cu adunările populare, cu campania electorală pro și contra. Drept pentru care trebuie să încheiem într-un ton optimist aceste rînduri de gînduri, apelînd la un scurt fragment din celebrul roman „Desculț” al lui Zaharia Stancu: „Boierii ne-au luat tot. Dacă era bună, ne luau și munca, dar ne-au lăsat-o nouă…”.
Vedeți vreo similitudine cu ceea ce se întîmplă astăzi la români?! >Ŕ˘jf’—’ 4î Helvetica-R fost munca. Ea, munca – este una din condițiile fericirii – spunea filozoful engles Samuil Smiles,

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!