Județul nostru nu are nici acum o strategie de dezvoltare. Totul se desfășoară la întîmplare și autoritățile investesc după cum primesc sursele de finanțare. Șefii județului dau vina unul pe altul în privința instituției care trebuie să pună la punct planul, se implică în bătălii politice, iar strategia a fost cu totul lăsată în urmă. Responsabilitatea este aruncată de la Prefectură la Consiliul Județean (CJ) Bacău și de la acesta la primarii de comune. Inițial, strategia de dezvoltare a județului nostru ar fi trebuit să capete contur la începutul lunii februarie, dar nici pînă acum nu s-a realizat mare lucru. Pentru întocmirea ei erau necesare date de la toate localitățile județului. Primarii de comune, ca de obicei, nu și-au făcut treaba și abia au catadicist să răspundă adreselor înaintate de CJ Bacău, prin care li se solicita să comunice ce investiții au în derulare și care sînt proiectele pentru acest an. Situația a fost cerută și de șefii Prefecturii. Datele ar urma să fie centralizate și în baza lor să se stabilească lista de priorități și strategia de accesare a banilor fie din sursă guvernamentală, fie din fonduri puse la bătaie de europeni sau chiar prin aducerea unor investitori interesați de proiecte.
Primarii nu au răspuns nici în al 12-lea ceas
După termene amînate, s-a stabilit în final ca la sfîrșitul lui februarie să fie data limită. S-a ajuns în luna mai și nu toți primarii au dat curs cererii. Dintre cele 93 de unități administrative ale județului, 11 nu au trimis raportările nici acum. Este vorba de comunele Berești Bistrița, Berzunți, Dofteana, Ghimeș-Făget, Gîrleni, Hemeiuș, Livezi, Racova, Zemeș, Tamași și Măgura. „Știu ei bine ce facem noi în comună, că doar le raportăm tot. Nu cred că nu am răspuns acestei adrese, dar mă voi interesa. Prioritatea noastră este canalizarea și apoi drumurile”, a declarat Gheorghe Cuibotaru, viceprimarul comunei Berești-Bistrița. Nici la Măgura nu se știu prea multe. „De treaba asta se ocupă primarul și nu îmi raportează mie. Eu am alte sarcini, cum ar fi gunoaiele din comună. Știu că s-a discutat ceva de genul acesta în ultima ședință de Consiliul Local, dar mai bine vorbiți cu primarul sau veniți la primărie”, a spus și Alexandru Palade, viceprimarul comunei Măgura. Dezinteresul autorităților locale nu poate fi însă amendat. „Nu avem posibilitatea de a-i sancționa pe primari pentru a ne răspunde. Tot ceea ce putem face este să îi presăm cu adrese și telefoane”, a declarat Dragoș Benea, președintele CJ Bacău. El a precizat că toate datele primite le-a înaintat și Prefecturii Bacău, ca să nu mai arunce vina în curtea CJ. Județul nostru nu a mai avut parte de o strategie economică de dezvoltare de mult timp. întocmirea ei cade în sarcina CJ Bacău, dar pagina de Internet a acestei instituții nici nu pomenește de așa ceva. Pe site-ul instituției nu se găsește nici măcar o strategie mai veche. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.