PELERIN ÂN ȚARA SFÂNTĂ

Miracolul Sfîntului Foc de la Ierusalim

Doru CIUCESCU

A ajunge în Biserica Sfîntului Mormînt în ziua învierii este obiectivul cel mai important al oricărui pelerin creștin plecat în Țara Sfîntă. Aici are loc Miracolul Sfîntului Foc, dar numai cu ocazia Paștelui ortodox!
… Era ora zece și jumătate și, împreună cu soția, reușisem să intrăm în Biserica Sfîntului Mormînt. Chiar la intrare am observat o coloană de marmură crăpată. Tradiția spune că în 1326 ocupanții otomani au închis Biserica Sfîntului Mormînt în perioada Sfîntelui Paști pentru a vedea de unde creștinii ortodocși vor mai lua Sfînta Lumină. în același scop, otomanii au permis ținerea slujbelor religioase numai în biserica Sîntul Iacob, situată la nici zece metri de Biserica Sfîntului Mormînt. La poarta închisă a Bisericii Sfîntului Mormînt stăteau de pază doi generali turci. Se făcuse ora 14 și Sînta Lumină încă nu venise, spre bucuria otomanilor. Dar, o coloană s-a despicat și o lumină albăstruie a apărut din ea. Unul dintre generali a exclamat: „Mare este Hristos. Dumnezeu este Hristos!”. Imediat, celălalt general a scos sabia și i-a tăiat capul generalului convertit la creștinism.
De la intrare, la o distanță de nici zece metri, am văzut Piatra Ungerii pe care Domnul a fost pregătit pentru îngropare după ce a fost coborît de pe cruce. N-am zăbovit mult acolo; noi căutam cu înfrigurare Mormîntul Sfînt. L-am găsit protejat de un baldachin paralelipipedic din piatră („kuvulkion” în limba greacă sau „aediculus” în limba latină), care joacă rol de altar interconfesional, unde slujesc în ordine ierarhică și istorică ortodocșii, armenii, copții și catolicii. în Mormîntul Sfînt era un du-te-vino precipitat, deoarece acolo se pregăteau Sfintele Daruri.
Am intrat în sala de rugăciuni denumită Biserica învierii, una din cele cinci biserici atașate Bisericii Sfîntului Mormînt. Ne-am instalat lîngă un gard metalic mobil, care delimita o cale centrală de acces de la paraclisul patriarhal Constantin și Elena spre Mormîntul Sfînt, pe care, datorită mulțimii și distanței de circa 20 de metri, îl vedeam destul de anevoios. Cîteva zeci de polițiști israelieni, femei și bărbați, păzeau calea de acces.
Murmurul din biserică a fost acoperit total la intrarea unor tineri creștini arabi, care cereau, cățărați unii pe grumazul altora, să vină „An-nur al Qods” (Sfînta Lumină), bătînd din palme, chiuind și bătînd în tobe – un ritual din timpul ocupației otomane, cînd creștinii aveau voie să cînte numai în biserici.
… La ora 12, din spatele bisericii a apărut un alai care ducea spre Mormîntul Sfînt o lumînare albă, groasă cît brațul și lungă de aproximativ un metru, de fapt un mănunchi de 33 de lumînări lipite între ele – numărul anilor pămîntești ai Mîntuitorului. După o jumătate de oră, aceeași lumînare a făcut cale întoarsă spre paraclisul patriarhal Constantin și Elena.
… Tensiunea creștea în așteptarea Minunii Sfîntului Foc. Toată lumea ținea, nerăbdătoare, în mînă o lumînare multiplă de 33 de lumînări obișnuite, pentru care plătise un dolar. La ora 13 a apărut alaiul condus de I.P.S. Teofilos, patriarhul ortodox al Ierusalimului, îmbrăcat în veșminte aurite, cel care l-a înlocuit în 2005 pe patriarhul Irineu ca urmare a unor afaceri controversate cu terenuri ale patriarhiei din Ierusalimul de Est, vîndute unor investitori locali. Spectacolul îți lua ochii: n-am mai avut ocazia să văd la un loc atîtea cîrje episcopale acoperite cu aur și bătute cu pietre scumpe.
Se spune – eu nu puteam să văd, din locul unde mă aflam -, că patriarhul ortodox al Ierusalimului intră singur în Mormîntul Sfînt, după ce este controlat de reprezentanții tuturor autorităților bisericești și de stat, pentru a nu avea vreo sursă de foc. Vata depusă pe lespedea Mormîntului Sfînt se aprinde de la Sfîntul Foc, care ia forme diferite (rază de lumină, bulgăre de lumină mișcător) și care nu poate fi fotografiat sau filmat. Patriarhul adună vata aprinsă în două cupe de aur, pe care le înmînează, prin cele două orificii din antecamera Mormîntului Sfînt, celor doi diaconi: unul duce Sfînta Lumină la paraclisul patriarhal Constantin și Elena, iar celălat la Altarul învierii de pe Golgota (aflat tot în incinta marelui edificiu al Bisericii Mormîntului Sfînt).
… Ora 14. Toate luminile erau stinse și am văzut flăcările din cupele care au fost luate de cei doi diaconi. Apoi, din partea opusă a bisericii, de la paraclisul patriarhal Constantin și Elena s-a împărțit Sfînta Lumină. Mulțimea striga „Hristos a înviat” și „Adevărat a înviat” în multe limbi, inclusiv în arabă: „al Masih qam” și „haqan qam”. Cu mîna dreaptă filmam fețele luminate de torentul de flăcări și de ceară topită, iar cu cealaltă țineam lumînarea multiplă, așteptînd să se aprindă de la sine, cum greșit auzisem. Acest miracol neproducîndu-se, am luat Sfînta Lumină de la lumînarea soției, care o preluase chiar de la lumînarea paraclisului patriarhal Constantin și Elena. Atunci am intrat cu adevărat în atmosfera învierii. Am strigat din toată inima: „Adevărat a înviat!”. La nici un minut am simțit pe obraji o senzație de dogoare ca de cuptor. Am întors capul și am văzut că pe umeri îmi curgea ceară de la lumînarea unei doamne imprudente. în înghesuiala în care se găseau, fiecare dintre cei prezenți ținea în diferite poziții un mănunchi de 33 de lumînări aprinse; cel puțin 66 de lumînări pe metrul pătrat!. Situația devenea incendiară și nu întrezăream nici o scăpare. Ca prin miracol, am observat că lumînarea mea s-a stins din senin, tot așa ca și ale celor din jurul meu. Am răsuflat ușurat. Miracolul s-a numit un polițist cu un pistol cu apă, cu care stropea la nimereală lumînările și oamenii. Am văzut că și ceilalți polițiști procedau la fel.
Entuziasmul oamenilor scădea treptat. Lumea era fericită că a primit Sfînta Lumină. Dangătele clopotelor se împleteau cu ecourile strigătelor bucuriei pascale. Eu descifrasem un miracol: cel al stingerii lumînărilor. în schimb, miracolul Sfîntului Foc va rămîne în continuare o mare taină pentru mine, o dovadă în plus a dumnezeirii lui Iisus Hristos, precum și o invitație de a avea cît mai multe experiențe religioase pentru a mă simți în întregime spiritualmente renăscut după deceniile petrecute în erezia comunistă.al din timpul

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!