Istorii cu zîmbete

„Regina culinară”

• delicioasa poveste a pizzei

… De ani buni a pătruns pe mesele noastre. Mai întîi am fost circumspecți, apoi curioși, apoi atrași. Acum a devenit ceva obișnuit, mai ales printre tineri. Și nu ne mai putem despărți de… ea. I-am declarat dragoste veșnică. Răspunde la numele de… pizza. Care-i este, de fapt, istoria?
… O zarvă cum nu se mai pomenise a cuprins casa brutarului Raffaele Esposito. E o minunată dimineață de mai a anului 1889. Soția sa, îmbrăcată în cea mai frumoasă rochie, își așează cu grijă zulufii, apoi îi îndreaptă pălărioara fetiței sale, Albertina, care urmează să recite o poezie. Dar, cele mai mari emoții la are însuși Esposito. Aleargă neîncetat de la ușă la bucătărie. Acolo, în cuptor, se rumenea „visul vieții sale”… Cine stîrnise asemenea pregătire în casa brutarului? Primarul Romei anunțase că îl va vizita însuși regele Italiei – Umberto, cu soția sa, Margherita! O asemenea onoare îi copleșise cu totul… Și iată, sosește suita regală. Fetița recită fără greșeală poezioara, iar soția brutarului, după o adîncă plecăciune, îi înmînează un buchet de flori. Tremurînd din toate încheieturile, ud de transpirație ca un purceluș la frigare, Esposito îi cere regelui și consoartei sale să guste din bucatele făcute de mîna sa. Aduce un platou de argint și ridică capacul. Un miros îmbietor gîdilă nările regești. Regele gustă. âi plăcu la nebunie și mai luă o bucată:
– Cum se numește minunea asta?
– „Pizza”, și cu voia Maiestății Voastre, în cinstea augustei dumneavoastră soții am numit-o „Pizza Margherita”…
– Vino să te îmbrățișez. Ia spune, cum ai făcut-o?
– Am preparat-o cu busuioc verde, brînză Mozzarela, sos de roșii, măsline, iar deasupra asm modelat sfîntul nostru drapel național!
Fără să știe, Esposito deschisese drumul „pizzei moderne”. Pizza, însă, nu fusese inventată de italieni. Cercetătorii sînt unanimi în păreri că etruscii sînt adevărații inventatori, ei fiind primii care au făcut această pîine plată cu felurite arome. Vor trece secole pînă cînd pizza va fi îmbunătățită. Ea s-a datorat descoperirii „Lumii Noi”. Din America vor sosi roșiile, care sînt acceptate ca aliment abia prin secolele XVII – XVIII, cînd la rețeta străveche se adaugă sosul de roșii. Pizza cucerește, încet dar sigur, poziții în peninsula italiană. La Napoli se mănîncă pizza la un restaurant celebru – „Antica Pizzeri Port Alba”, iar locuitorii din jur își spun cu mîndrie „pizzaioli”.
Din Italia, „pizza” sare oceanul în America, odată cu emigrările masive din seolele XIX – XX, unde apar „lanțuri de pizzerii”. De aici, în întreaga lume…
La noi? între cele două războaie mondiale, pe ici -pe colo, ca o curiozitate culinară. „Aluat cu bulion”!, rîdeau ai noștri, obișnuiți cu grătare, sarmale, cîrnați. După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial nici nu se pomenea de pizza, în acei ani bîntuind o foamete cumplită. Regimul comunist nici nu agrea „preparatele capitaliste”.
Explozia „pizzei” s-a făcut după 1989. Sosirea italienilor în mare număr, dar și sutele de mii de români plecați la muncă în Italia, au făcut din „pizza” o „regină culinară a României”, aproape detronînd produsele noastre tradiționale. Numai la Bacău avem zeci de pizzerii, dar nici un restaurant românesc tradițional!
Dacă ați fi puși să alegeți între o tocăniță moldovenească cu mămăliguță și o pizza, pe care ați prefera-o? (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!