Două autospeciale de la Secția de pompieri Moinești și trei de la serviciile voluntare pentru situații de urgență din Comănești, Dărmănești și Dofteana au fost solicitate să intervină pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit vineri seara la Restaurantul Paradisul Florilor din Dărmănești. La sosirea pompierilor ardea acoperișul restaurantului și o magazie de materiale, pe o suprafață de aproximativ 600 de metri pătrați. A fost evacuat localul și s-au luat măsuri de protejare a buteliilor de aragaz care se aflau în apropierea anexei incendiate. Din cercetările preliminare efectuate de Grupa operativă a Inspectoratului, cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit electric. Nu s-a stabilit valoarea bunurilor distruse. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.