Zeci de patroni băcăuani de baruri sau restaurante ajung să-și respecte clienții nefumători doar împinși de la spate de autorități, sub amenințarea amenzilor și închiderii localurilor. Cel puțin asta rezultă din rezultatele campaniei de control în domeniu, demarată încă de la începutul anului de inspectorii Oficiului Județean de Protecția Consumatorilor (OJPC). „Conform normelor europene, fumatul în spațiile publice închise trebuie restrîns la locuri special amenajate. Locurile pentru fumat vor fi izolate, marcate ca atare, ventilate și dotate cu mijloace de stingere a incendiilor. în cazul restaurantelor, barurilor, discotecilor și altor unități similare, spațiul va fi clar delimitat în locuri pentru fumători și locuri destinate nefumătorilor”, a explicat directorul Dana Popescu. în primele patru luni de verificări, din 130 de societăți vizate, 121 au fost depistate cu abateri precum lipsa delimitării incintei, spații neizolate corespunzător, inexistența ventilației în cele pentru fumători sau a marcajelor cerute de lege. S-au aplicat amenzi în valoare totală de peste 90.000 de lei și s-a dispus remedierea deficiențelor în cel mult o lună. „La verificarea îndeplinirii măsurilor dispuse, am constatat că din 115 unități, 105 s-au pus în sfîrșit la punct. Restul au fost sancționate și chiar am dispus, în două cazuri, închiderea temporară a localurilor pînă la intrarea în legalitate”, a mai spus reprezentanta OJPC. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.