Valori de patrimoniu

Un drum fără întoarcere?!

• memoria documentelor (5)

… Sîntem în anii însîngerați ai primului război mondial. Prin retragerea Armatei Române în campania din1916 -1917, au rămas sub ocupație străină unele provincii românești – Oltenia, Muntenia, Dobrogea – și se ajunge la premizele celei mai neinspirate hotărîri, poate, luată vreodată de Guvernul României: în cîteva garnituri de tren, succesive, au fost încărcate tezaurul național și arhiva. Acestea au fost depuse la Moscova „spre păstrare”, cu documente corespunzătoare de prevedere la depozitarea acestora în încăperile Kremlinului. Prin urmare, s-au încredințat aceste valori inestimabile ale poporului nostru tocmai Imperiului Rus, cel care ne mai rezervase, de-a lungul secolelor, atîtea surprize neplăcute
(războaie distrugătoare purtate în „spațiul românesc”, jafuri și anexiuni teritoriale, cum e cazul Basarabiei, începînd cu anul 1812).
… Prin urmare: cum s-a ajuns la o asemenea hotărîre judecînd după „rezultatele” anterioare!? Desigur, au fost și „minți luminate” care s-au opus unei asemenea variante. Dar au făcut-o zadarnic. Spre exemplu, nu s-a dat ascultare (fapt remarcat de unele ziare) unui experimentat bancher, Mauriciu Blank. Acesta, sesizînd marele pericol, ar fi exclamat, disperat: „…pentru Dumnezeu, nu-l trimiteți în Rusia!”. Experiența pe care o avea, combinată cu propriile interese, îi dădeau acest drept (convins de urmări care i s-au confirmat, din păcate!). Acest aspect a fost remarcat de multe ziare, iar ecouri ale poziției acestora au ajuns pînă tîrziu, chiar și în presa din zilele noastre, printre care se numără și „Românul” – o ediție din octombrie 1994), care a prezentat, mai bine decît alte publicații, împrejurările dubioase în care s-a luat hotărîrea. Cert este că pînă în prezent TEZAURUL NAȚIONAL, în întregimea sa, nu a fost încă retrocedat României. „Firimiturile” (așa le-a numit presa noastră) retrocedate de „imperiul de la răsărit” din motive propagandistice (în 1935 și 1956) reprezintă o diferență mare, în defavoarea României, față de ceea ce conțineau inventarele (întocmite în momentul depunerii valorilor respective.
… Dar, să urmărim „filmul” convingător al depunerilor conform documentelor de arhivă: începînd cu data de 21 decembrie 1916 (stil vechi) au început depozitările primului transport, din cele cîteva, în safeurile unui compartiment de rezervă al sucursalei Băncii de Stat din Moscova, situat în Palatul Armelor din Kremlin. între 9 ianuarie și 4 februarie 1917 s-a procedat la o verificare și inventariere a tezuarului depus, în urmă căreia s-a întocmit și un protocol. Tezaurul român trimis pentru păstrare la Moscova, în final a însumat sigilarea a 3549 de casete cu valoare nominală totală de 9.416.417.177,93 lei aur. în realitate, valoarea de tezaur a bunurilor era cu mult mai mare față de cea declarată, deoarece în structura ei erau incluse obiecte unice care, practic, nu puteau fi evaluate. în cadrul transporturilor spre Kremlin numai monedele diferite de aur, proprietatea BNR, însumau valoarea de 314.580.456,84 lei aur, iar valoarea bijuteriilor Reginei Maria era de peste 7.000.000.000 lei aur. Enumerăm din cuprinsul depunerii acestui mare tezaur național: picturile renumite (din Pinacoteca Statului, din Muzeul Kalinderu, cele aparținînd lui N. Grigorescu), odoare bisericești din Moldova și Muntenia, colecții prețioase ale Academiei Române, cu numeroase documente, cu peceți domnești, 25 „volume de manuscripte” românești și slavone, colecții de medalii și monezi
(care fuseseră ordonate de D. Sturdza), piese ale Muzeului de Antichități (cuprinzînd „Cloșca cu puii de aur”, în greutate totală de 18 kg aur), panaghiare ale lui Ștefan cel Mare de la Mănăstirea Neamțului și alte obiecte bisericești (ferecate în aur și argint) din secolele XV – XVI, odoare brîncovenești de la Horezu și cantacuzinești de la „Mănăstirea dintr-un Lemn”. Printre rarități se numărau: portretul lui Avram Iancu „făcut după natură” de pictorul Rosenthal, „Răspunsuri ale mitropolitului Varlaam” (din 1644) la Catehismul calvinescu, Evanghelia „scrisă de Isidor din Rădăuți” ș.a.
Din cadrul transporturilor au mai făcut parte și unele „tezaure antice de aur, descoperite pe teritoriul României, care sunt vechi de peste 3500 de ani. Numai aurul trimis în primul transport valorează, în prezent, peste 1,2 miliarde de dolari” – după aprecierea unanimă a specialiștilor. Nepredarea de către Rusia, în mod nejustificat, în întregime, a acestor valori inestimabile, în acest caz „demonstrează sfidarea poporului român și istoria sa” – după cum se preciza și în paginile „Jurnalului Național” în articolul referitor la acest uriaș tezaur (apărut vineri, 20 mai 2005).

Tăceri complice

Recuperări? Destul de modeste, „firimituri” (cum le-a apreciat presa), dacă le raportăm la volumul deosebit al întregului tezaur, deși perioada este destul de îndelungată (1917 – 2007). Reamintim cele două momente ale „firimiturilor”, „recuperări programate cu rol propagandistic pentru diplomația rusă”, „găselnițe” pentru a amîna predarea în întregime către proprietarul de drept (României) a acestui teazaur. Primul moment (1935) a fost programat propagandistic de statul totalitar cu prilejul reluării relațiilor diplomatice. Specialiștii se întreabă, consternați: de ce România n-a impus, cu acest prilej, „fără nici un fel de condiții”, predarea în întregime a tezaurului și a arhivei depuse în 1917?
Al doilea moment (1956), tot cu scop propagandistic, a fost din nou folosit ca metodă a Rusiei de a amîna predarea întregului tezaur. Dacă în primul caz erau șanse reale de a obliga „Imperiul de la răsărit” să predea în întregime valorile depuse, în cel următor o asemenea posibilitate, cinstit vorbind, era exclusă. România era sub ocupația trupelor U.R.S.S., iar o parte din teritoriile sale erau chiar incluse în proprietatea Republicilor Sovietice (Bucovina de Nord, Basarabia și Insula Șerpilor). învățătorul meu, regretatul N. Itigan, a fost arestat și trimis la Canalul Dunăre – Marea Neagră numai pentru o simplă hartă a României (cu toate provinciile istorice) în primii ani de după al doilea război mondial, „uitată” în fața clasei… Numai un naiv ar fi putut crede că în privința tezaurului în acel moment s-ar fi putut obține mai mult.
în zilele nostre, oare de ce e atîta tăcere la acest capitol? Cititorul român dorește să afle (și are tot dreptul în acest sens!) soarta valorilor inestimabile care aparțin poporului nostru. Politicienii ajunși în funcții importante, pe baza votului său, au obligația să-i apere interesele. Toate nedreptățile (jafuri, tributuri de tot felul, anexiuni, înțelegeri antiromânești de genul Ribbentrop – Molotov ș.a.), în plin secol al XXI – lea cetățeanul român este hotărît să nu mai suporte din partea nici unui imperiu, fie el din est sau din altă parte, astfel de tratamente. Cu certitudine, România, prin organele abilitate în acest sens, are obligația de a recupera arhivele și tezaurele aparținînd incontestabil „spațiului carpato-danubiano-pontic” făurite cu hărnicie, pricepere, imaginație și înțelepciune de-a lungul a mii de ani, de poporul nostru.
Cetățenii cer statului care îl reprezintă să nu abandoneze această preocupare de primă importanță. (prof. Ioan Tudor- TROTUȘEANU)ești, 25 „volume de manuscripte” românești și slavone, colecții de medalii și

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!