– rindul bacauanilor care au atins recorduri de virsta se intareste astazi cu inca unul: colonel Traian Jugureanu – la aniversara, cu emotie, dar si cu jovialitate si nostalgie totodata, centenarul a ales sa-si spuna povestea, netulburat si neintrerupt, tuturor celor dispusi sa afle astfel si cite ceva din secretele unei istorii, alta decit cea scrisa in manuale si carti
Traian Jugureanu, colonel Traian Jugureanu, din Bacau, implineste astazi o suta de ani. Aproape nimic, insa, nu-i arata virsta, nici trupul, nici sufletul, centenarul fiind de o jovialitate si de o mobilitate de invidiat. Amintirile, povestea sa numai, te trimit intr-o alta realitate, una intilnita de cei mai multi dintre noi doar in cartile de istorie. Desigur, intr-o suta de ani, nenumarate sint capitolele povestii, dar unele, de buna seama, sint mai importante – fie prin frumusetea, fie prin tragicul lor – decit altele, pentru insusi eroul ei. Traian Jugureanu a ales – aproape inevitabil – sa impartaseasca semenilor lui mai tineri, pe cele legate de anii petrecuti pe front sau in lagarele sovietice.
Fascinat, de mic, de cariera militara
Traian Jugureanu a absolvit cursurile primare si liceul in Bacau, la „Ferdinand I”, fiind absolvent al unitatii de invatamint in 1928. Copilaria si-a petrecut-o, pina a ajunge aici, nu intr-un loc stabil – „din cauza serviciului tatalui, care era tot in armata”, explica centenarul. Dupa liceu, in 1929, a dat la Scoala Militara de Infanterie nr.I Bucuresti pe care in 1932 a terminat-o in promotia „Carol al II-lea”. „Ca ofiter, dupa aceea, am fost in doua regimente, dar nu am stat, pentru ca am venit la Bacau, comandant companie de pioneri, Regimentul 27 Infanterie Bacau”, si-a inceput, efectiv, povestea col. Traian Ungureanu. S-a si casatorit, in 1936, dar nu a avut, la propriu, o familie, pentru ca din 1938 s-a dedicat aproape in totalitate vietei militare.
Erou principal in oprirea rusilor la ocuparea Dorohoiului
Una dintre cele mai pretioase amintiri ale centenarului este aceea legata de – ne povesteste mindru – opunerea rezistentei fata de rusi, cind, dupa ocuparea Hertei, acestia au vrut sa mearga mai departe. „Dupa ocuparea Hertei, rusii voiau sa ocupe Dorohoiul si Botosaniul. N-am stat degeaba! Am luat legatura cu reprezentantii guvernului si i-am explicat ca rusii vor sa ne ocupe. La Bucuresti nu se stia, insa, situatia”, povesteste Traian Jugureanu. „Pentru ca lucrurile pareau sa scape de sub control, am luat legatura cu comandamentul sovietic si am vorbit cu un colonel rus caruia i-am spus ca linia Prutului fusese depasita, incalcindu-se astfel ultimatumul pe care pe care chiar ei il dadusera. Cu atit mai mult, cu cit ultimatumul e un act impus!”, a spus colonelul Jugureanu, la fel de ferm ca atunci cind le-a cerut rusilor, imediat, sa se retraga. „Le-am cerut sa se retraga pe Prut, dar n-au vrut. I-am oprit insa noi, deschizind focul si minind terenul, contrar ordinelor pe care le primiseram de mai sus, de acolo de unde nu se stia situatia. Intentia lor a fost sa ocupe Dorohoiul si Botosaniul. Cind au vazut cum i-am intimpinat, s-au retras”, isi aminteste colonelul, unul dintre cele mai importante capitole din viata sa. A stat pe frontiera impreuna cu pionerii lui, pina in iunie-iulie 1940, cind a plecat in Ardeal.
Al doilea Razboi Mondial si viata in lagare
Pe 4 septembrie 1940 a depus juramint Regelui Mihai si tarii, la Ilba, linga Zalau. „Ne-am retras in garnizoana si in 1941 am plecat pe frontul de est. Rusii ocupasera Basarabia. A urmat o perioada de liniste, dupa care a inceput Al II-lea Razboi Mondial”, deapana din povestea sa, centenarul. A luat parte la luptele de la Odesa, dupa care s-a retras in garnizoana la Bacau, pina in 1942, cind, ne spune, a plecat iar pe frontul de Est. „Aici, in batalia de la Stalingrad, la Cotu Donului, la 23 noiembrie 1942, am cazut prizonieri. Au urmat 13 ani de lagar si puscarie la sovietici”, isi aduce aminte colonelul Jugureanu.
A petrecut nu mai putin de doi ani in lagarele din Cercul Polar – „la temperaturi de -50 de grade” – cinci ani in Siberia si sase ani in regiunea Moscovei. „In 1948, pe cinci februarie, in lagarele de la Oranki, 1300 de ofiteri romani am facut greva foamei pentru cinci zile, pentru a fi reptariati. Ni s-a promis ca pina in mai vom fi, dar nu s-a intimplat asta. Apoi, in septembrie, am fost condamnati de Tribunalul Suprem Militar Sovietic la 25 de ani de munca de lagar – reconstructie si reeducare, pe un motiv oarecare. Adevarul era ca m-au condamnat pentru ca nu am colaborat cu ei, in conditiile in care de trei ori m-au chemat sa intru in spionaj”, spune colonelul bacauan. Mai departe, isi aduce aminte ca era numit „bandit”, „fascist”, „recalcitrant” pentru ca, ori de cite ori prindea ocazia, le spunea rusilor ca au ocupat abuziv Bucovina si ca „Basarbia nu a fost niciodata a lor”.
„Viata in lagare devine una obisnuita, la un moment dat. Eram sef de brigada de lucru si-mi aduc aminte ca in timp ce alte brigade aveau 20 de oameni, a mea avea 70, ca toti se cereau la mine. Am fost in lagar impreuna cu nemti, japonezi, spanioli, italieni”, isi aduce aminte Traian Jugureanu. Apoi, ne povesteste despre rezistenta pe care a opus-o Anei Pauker, in recrutarea pentru Divizia Tudor Vladimerscu. „Eu jurasem credinta tarii mele!”, spune hotarit centenarul.
Reptrierea si un nou inceput
Pe intii decembrie 1955, isi duce colonelul povestea mai departe, impreuna cu alti prizonieri, a fost adus in tara. Aici, a scris cu amanuntul tot ce traise in acei ani si a trimis „povestea” Curtii Supreme de Justitie si Tribunalului din Moscova.
„S-au facut cercetari si, in 1963, am fost reabilitat de URSS. Am fost, 11 ani si trei luni, pina la repatriere, detinut politic”. In 1967, revenit in tara, a fost dat afara din armata. S-a intors in Bacau unde, pina in 1977, cind a iesit la pensie, a ocupat functia de director adjunct al Fabricii de zahar de la Sascut.
Peste comunism a trecut ca toti ceilalti. Acum, in actualul context socio-economico-politic e nostalgic mai mult ca oricind dupa anii tineretii.
„E foarte rau. Acum nu se mai regaseste nimic din ordinea si bunul simt pe care le-am trait eu, in perioada interbelica”, spune, cu of, colonelul Traian Jugureanu. Se mindreste ca este membru de onoare al Asociatiei Culturale Tinutul Hertei si cu decoratia „Coroana Romaniei”.
Astazi, 18 mai, implineste o suta de ani. „Un secol, iaca stiu ce am facut, da’ ce voi face in urmatorul, asta inca nu pot sa va spun”, termina, rizind, centenarul. Secretul virstei? „Iertarea. Asta-i cea mai mare virtute omeneasca!” La multi ani, domnule colonel!
impresionant. la multi ani!
La multi ani, domnule Jugureanu!
Si va multumim.
La multi ani, domnule Jugureanu!
Si va multumim ca nu vorbim ruseste.
La multi ani domnule colonel. Sunteti un adevarat model si culmea sunteti nascut in aceeasi zi cu tatal meu.
Buna ziua Doamna Madalina Rotaru ,
Santem Manuella si Mircea Chioreanu , locuim la New York de 25 de ani si ne numaram printre favorizatii soartei sa-l avem pe Traian Jugureanu printre prietenii nostri . El a fost prieten cu parintii mei ( ai Manuellei ) , iar barbatul meu i-a devenit devotat pe parcursul anilor – a fost chiar si la noi in vizita de doua ori . Din pacate din cauza accidentului ce l-a avut acum cativa ani nu a mai putut repeta vizita . L-am revazut insa la ultima noastra venire la Bucuresti cand am facut drumul pana la Bacau ca sa-l reantalnim cu multa dragoste , afectiune si nostalgie . Desi departe, am participat din toata fiinta noastra la extraordinara lui aniversare de 100 de ani !!! Dumnezeule , ce favor al sortii sa cunosti un asemenea om si care sa aiba si aceasta fabuloasa varsta – in plus sa fie inca plin de umor , de solicitudine , cu acelasi spirit viu si alese maniere . Noi tinem contactul cu el frecvent , insa am vrut sa mentionam si prin Dumneavoastra marea placere ce ne-a facut-o interview-ul ce am gasit in internet , pana la primirea de fapt a ziarului in ce el ni-l va trimete .
Cred ca e privit ca un erou si ca un fenomen vital al zilelor noastre in Orasul ce-l locuieste cu credinta si -l onoreaza de atatia ani . Indraznesc sa va fac o sugestie : s-a gandit cineva ca Dl .Colonel Traian Jugureanu sa devina cetatean de onoare al orasului lui ???? Credeti ca e prea extravaganta ideea mea ???
Nu stiu ! am pus si eu pe masa ceva din gandurile noastre .In orice caz va multumim pentru interview-ul facut cu el , stiu ca i-a facut o mare bucurie faptul ca a fost apreciat si ca nu a fost trecut cu vederea .Pana la urma e un miracol sa ai sansa de a cunoaste un asemenea OM RAR .Va multumim pentru toate bunele intentii ce a-ti avut vis-a-vis de el , si daca nu va cer prea mult , poate aveti amabilitatea sa-i telefonati si sa-i spuneti de e-mail-ul ce acum va adresez . Stiu ca se va bucura in plus – o va lua ca o flatare in toata modestia lui proverbiala . Si pana la urma , nu marita asta dragul nostru Traian ???
Va multumim si cu cele mai bune urari de sanatate si succese va salutam de pe pamantul indepartat al inca unuia dintre cele mai fabuloase Orase ale lumii ,Manuella si Mircea Chioreanu .
Doamna Madalina Rotatu , buna ziua ! sant eu Manuella Chioreanu din nou si va rog sa ma credeti ca nu vreau sa va inoportunez , insa in graba mea , ieri am omis sa adaug un NU prea mic amanunt . Traian si noi avem o prietena comuna , Doamna Florica Zamfira , artista si pictorita scenografa , cu care santem in relatie permanenta – dansa de fapt a venit cu ideea sugestiei de cetatean de onoare. Vreau sa mentionez asta , considerand ca asa e fair ,deoarece ideea nu ne apartine noua ci dansei . Deasemena as dori sa adaug respectul si aprecierea ce o avem pentru Doamna Lucica , prietena devotata si sprijin REAL pentru Traian . Va multumim inca odata pentru atentia ce sper ca ne-ati acordat-o prin citirea acestor e-mai-uri . Salutari , sanatate , mult si numai bine din partea noastra , Manuella si Mircea Chioreanu.