Ștefan RADU
âmi amintesc faptul că prin 1990-1992, cînd, într-o euforie distructivă (din care nu am ieșit complet nici astăzi), se devastau sediile fostelor ceapeuri, Ion Iliescu a avut cîteva tentative de a se opune redării ogoarelor către țărani. El milita pentru continuarea formelor asociative în agricultură (idee îmbrățișată acum de dreapta liberală și țărănistă). Cu toate acestea, la sate, oamenii îți spuneau plini de convingere că „Iliescu ne-a dat pămîntul înapoi!”… Aceea este rădăcina marii iubiri rurale față de primul președinte postrevoluționar al României. El nu a avut nici un aport la reîmproprietărire (ba dimpotrivă!), însă a luat toți laurii. Ceva asemănător este pe cale să se întîmple acum: PSD trîmbițează pe toate canalele că vrea creșterea punctului de pensie de la 31 la 45 la sută (ceea ce în termeni reali ar însemna o creștere a pensiilor cu peste 45 la sută) fără să se asigure că lumea înțelege demersul său. în cazul în care legea ar fi votată în acest format, bătrînii ar primi exact ceea ce merită și bucuria lor s-ar revărsa peste cei care aplică noua normă. Adică – în primul rînd – peste președintele Băsescu, omul care va promulga legea și care este expert în a-și asuma succesele. Nu m-ar mira – în cazul în care utopia social-democraților va deveni realitate – să-i aud pe bătrînii din parc ridicînd osanale lui „Băsescu, președintele pensionarilor!”…
Semne ce indică o anume deturnare electorală a propunerii venite de la partidul dlui Geoană deja există. Aflat în Bacău pentru a inaugura o primărie (!?!), dl. Tăriceanu a anunțat că din septembrie se vor majora cu 50 la sută pensiile agricultorilor. Miercuri, după ce s-a reîntors în Capitală, a completat promisiunea cu încă 43 de procente, de la 1 ianuarie 2008, pentru toți beneficiarii sistemului pensiilor de stat. în primul caz – al agricultorilor – nu este un mare efort: să duci o pensie de 60 de lei la 90 de lei este simplu. Nu se face „mare gaură” în bugetul asigurărilor de stat. Nu la fel stau lucrurile cu a doua propunere. Cînd spui că vrei să mărești la toată lumea pensia cu 43 la sută (poate a fost redactat greșit comunicatul…), atunci trebuie să ai la dispoziție venituri considerabile. Pe ce se bazează premierul? Seceta groaznică prin care trecem a pus agricultura la pămînt, iar o parte dintre contribuțiile la fondul social va trece în administrare privată. Ce semnale așa de optimiste are prim-ministrul cu privire la economia națională încît să dea speranțe nemăsurate bătrînilor disperați? Mai degrabă înclin să cred că este o mișcare politică menită să-i asigure continuitatea la guvernare și atragerea voturilor în alegerile din toamnă, pentru Parlamentul European. Eforturile celor de la PSD de a obține o majoritate în Legislativ care să transforme în lege propunerea lor ajută actuala guvernare să cîștige simpatia electoratului. Nu cine cere este important, ci numai acela care dă… Adică Președintele și Guvernul liberal… Helvetica-R et nici astăzi), se devastau sediile fostelor ceapeuri, Ion Iliescu a avut cîteva tentative de a se
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.